Coronavirus, panică în România. Carmen Avram: Acela a fost MOMENTUL ZERO și s-au golit rafturile

Eurodeputatul PSD Carmen Avram a relevat, într-o emisiune Tv de joi, care a fost momentul în care s-a declanșat panica și românii au golit supermarketurile.

Carmen Avram a analizat măsurile luate de guvern până astăzi, considerând că acestea nu sunt prea bune, existând o criză de comunicare și de gestionare a situației:

”Nu se putea găsi un moment mai prost pentru România să intre în această criză. Sunt doi premieri, unul fost și unul care ar dori să fie, iar împreună nu fac cât unul responsabil. Coronavirusul a fost anunțat de China pe 31 decembrie, pe 15 ianuarie era clar, deja, pentru toată planeta că se întâmplă ceva grav. China nici n-a ascuns asta. Și totuși, acest guvern a pierdut două luni de măsuri care ar fi trebuit luate, în care ar fi putut comanda aceste termoscannere, pe care, dacă le-ar fi comandat la timp, le-ar fi instalat în aeroporturi, ar fi adus echipamente pentru frontiera terestră și poate că n-am fi avut italianul care a intrat în țară și a dat iama prin sat. Poate că n-am fi avut, astăzi, problemă cu niște mii de oameni pe care o să trebuiască să-i ținem pe toți în carantină, pentru că ei ar fi fost depistați încă din aeroport”, a susținut Carmen Avram, la Realitatea Plus.

Costache, momentul zero

”Poate că nu am fi avut astăzi o asemenea panică. Poate că nu am fi ajuns în situația asta dacă la instalarea Guvernului Orban, când s-a făcut bugetul, n-ar fi spus domnul Cîțu textual că sănătatea nu este o prioritate și dacă n-ar fi tăiat 20% din bugetul sănătății. N-ar fi fost, poate, o problemă dacă ministrul Sănătății nu-și căuta de treabă la o întâlnire cu supermarketurile, pentru că acela a fost momentul zero în care s-a produs panică. Oamenii au interpretat întâlnirea respectivă în multe feluri. E o problemă de comunicare, dar și o problemă de gestionare a acestei crize”, a mai spus eurodeputatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel