Darius Vâlcov - Gabriel Biriș, scandal la Antena 3. Replici dure, sâmbătă dimineață

Scutaru Cristina / 02 Martie 2019 / 10:28 Salveaza PDF Comentarii
scandal Antena 3
Descriere foto: scandal Antena 3

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, și Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) din Guvernul Cioloș, au avut un schimb de replici, la Antena 3, sâmbătă dimineață în emisiunea Income realizată de Maria Toader.

Scandal a pornit de la o discuție despre OUG 114. Amintim că Ordonanţa 114, care impune noi taxe băncilor şi companiilor din energie, a fost adoptată vineri, de Senat. Guvernul anunțase zilele trecute că lucrează la o altă ordonanţă care să schimbe felul în care sunt taxate băncile, companiile din energie şi telecomunicaţii.

Forul decizional pentru transformarea în lege a OUG 114 este Camera Deputaţilor.

Iată replicile dintre Darius Vâlcov și Gabriel Biriș:

 

Gabriel Biriș: La o conferință de presă, în decembrie, Coaliția pentru Dezvoltare care reunește investitori străini și români v-a rugat să nu promovați OUG 114. Voiam să stăm și să discutăm. Noi doi am discutat prin 2015, când erați ministru de Finanțe, și în urma dialogului cu dumneavoastră, au rezultat niște măsuri foarte bune în Codul Fiscal pe care l-ați inițiat. De ce acum refuzați orice fel de discuție? Pentru cine guvernați? Pentru ego-ul dumneavoastră sau pentru mediul de afaceri și pentru noi? De ce nu ne ascultați?

Darius Vâlcov: Domnul secretar de stat de la Finanțe, de pe vremea Guvernului Cioloș, care a făcut venituri cu 10 miliarde mai puțin decât în anul precedent... îmi pune întrebarea acum din partea mediului de afaceri... Deci mă întrebați ca avocat al mediului de afaceri?

Gabriel Biriș: Vă întreb în calitate de antreprenor și cetățean. Conduc o firmă cu 70 oameni și este important pentru mine ce se întâmplă în economie. În Guvern, eu am făcut multe lucruri bune, poate nu atât de multe pe cât puteam să fac. Nu știu ce ați vrut să insinuați. Nu am fost președinte la ANAF, ci secretar de stat. Vă rog să nu o luați pe panta asta... Ați insinuat că nu mi-am făcut treaba...

Darius Vâlcov: Au existat consultări privind OUG 114!

Gabriel Biriș: Nu au existat, nu mai mințiți!

---

Maria Toader, moderatoarea emisiunii, l-a rugat pe Gabriel Biriș să aibă grijă la limbaj și să îi dea și lui Darius Vâlcov posibilitatea de a răspunde, mai ales că acesta din urmă se afla prin telefon, iar Gabriel Biriș era în platoul Antena 3.

Darius Vâlcov: De la început, am știut că se va drumul la banii de la lobby și vom avea avocați zeloși care vor țipa la televizor pentru a apăra intereselor anumitor companii. Companiile majoritare din România nu au de suferit sub nicio formă în urma OUG 114! Noi am spus stop: hai să oprim lăcomia la un nivel acceptabil pentru că se sărise calul! 

---

Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Preţul la gaze şi energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mişcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% şi majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

VEZI ȘI: Cele mai bune soții din lume sunt născute în trei zodii




STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25