EXCLUSIV  Dăncilă, discuție cu Pence, vicepreședintele SUA. Ce se ascunde în spatele convorbirii

H. D. Hartmann / 01 Martie 2019 / 09:51 Salveaza PDF Comentarii
Dăncilă
Dăncilă

A explodat acum scurte minute vestea despre dialogul dintre Vice Președintele SUA Pence și Primul Ministru Dăncilă.

Așa cum nu mulți știu, asemenea dialoguri sunt axate pe proiecte speciale având subiecte și obiective specifice celui care sună. Deci este clar ca discuția dintre cei doi s-a făcut la inițiativa vice-președintelui american. Numele celor pe care al doilea om în administrația americană îi sună sunt negociate la sânge de către consilierii politici atașați cabinetului acestuia. În viziunea birocrației americane, numai patru principali constituționali pot să se bucure de privilegiul unei convorbiri telefonice pornite din Washington.

Și anume primii patru oameni aleși constituționali din statul telefonat. Sunt de altfel denumiți principali constituționali. În momentul în care se decide că o problema de interes imediat american impune intervenția vicepreședintelui sau președintelui, numele celor patru principali constituționali ai țării respective sunt trecute pe lista scurtă de care vorbeam. Mai mult, se pregătesc dosarele cu profilele politice, economice, financiare și umane ale celor selectați. După știința mea un singur prim ministru român a refuzat dialogul cu un vicepreședinte american. Victor Ponta l-a refuzat pe Joe Biden, parcă fugind de el, cu toate că au fost făcute trei apeluri de la Washington. În rest știu și pot confirma că cel mai reușit dialog a fost acela cu președintele Senatului din acea perioadă, Crin Antonescu, care a dovedit un adevărat talent de diplomat și om politic.

 

Schimbare de abordare la Casa Albă

 

Convorbirea telefonică dintre vicele Pence și premierul Dăncilă se înscrie în definiția diplomației directe. Ca atare, SUA au sunat la premierul Dăncilă pentru a rezolva o problemă punctuală, de maxim interes pentru administrația actuală. Selectarea dânsei a fost rezultatul unui efort coerent dintre mai multe departamente și vine să anunțe o schimbare de abordare la nivel înalt la Washington. Știam deja că această schimbare de abordare avusese loc prin redefinirea profilului lui Viorica Dăncilă.

 

SUA nu au căzut în „capcana” Germaniei

 

Deși acuzată de toate relele pamântului, insultată de către mulți din așa-zisa elită românească pro-europeană și pro-germană, profilul Vioricăi Dăncilă este mult diferit decât se mințea la București. Profilorii străini, în special cei din școala americană (care la ora aceasta este și cea mai puternică din punct de vedere conceptual și a resurselor fie tehnologice sau umane) au atras atenția, încă din prima zi a investirii în funcție, că Viorica Dăncilă este diferită față de absolut toți prim-miniștrii români din ultimile decenii. Existau elemente, extrase din linearitatea profesională, dezvoltării emoționale, evoluțiilor politice în special, ale omului Viorica Dăncilă, care propuneau o nouă construcție conceptuală a analizei de profil. Oricât s-au străduit ingineriii de sunet și lumină ai propagandei pro-germane (cu fundament ideologic neo-marxist francez) să ascundă elementele reale ale caracterului primului ministru, oricâți isterici ai scenei și ecranului au făcut pe profesioniștii minciunii, insultei și, în special, ai dezinformării, profilorii americani nu s-au înșelat. Viorica Dăncilă este diferită.

Deși presa a atins doar tangențial subiectul intereselor esențiale ale României ca stat suveran și ale celor americane cu proiecție în România și regiune, aproape toți ziariștii români trăind încă din ideologia neo-marxistă a luptei anticorupție ca fapt politic prezent (când el de fapt s-a consumat cu aproape un an înaintea prăbușirii obamiste din SUA) dialogul telefonic dintre Pence și Dăncilă dovedește că birocrația americană nu a fost înșelată de elita pro-germană din București.

Sunt convins că surprize vor mai veni. Căci, așa cum s-a întâmplat la Hanoi, administrația Trump crede doar în evaluările sale. Poți fi și amabasador SUA din timpul lui Obama, Trump și ai lui decid independent de minciunile pe care le transmiți prin rapoarte scrise de grupuri ideologice anti-americane, cu rădăcini în diverse capitale europene.

Notă: Titlul și intertitlurile aparțin redacției, textul aparține autorului

UPDATE:

Victor Ponta a reacționat în urma materialului mai sus prezentat. Fostul premier consideră afirmația autorului textului „după știința mea un singur prim ministru român a refuzat dialogul cu un vicepreședinte american. Victor Ponta l-a refuzat pe Joe Biden, parcă fugind de el, cu toate că au fost făcute trei apeluri de la Washington" ca fiind falsă. Victor Ponta susține că, potrivit datelor oficiale disponibile la Ambasada SUA și la Guvernul României nu a existat niciodată un apel telefonic din partea vicepreședintelui SUA către Prim Ministru sau orice alt înalt oficial român.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23