Cum ni se schimbă viața după 15 mai. ”Iată câte și mai câte restricții vom avea!”

Ce ne așteaptă după 15 mai? Asta este întrebarea de pe buzele tuturor! Iar poza momentului o vedeți în cele ce urmează.

Klaus Iohannis a anunțat ce ne așteaptă din 15 mai, dar atenție! Lucrurile sunt în schimbare de la o zi la alta!

”Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viața noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie. Deci 15 mai, dragii mei, nu înseamnă o revenire bruscă la normalitatea pe care am cunoscut-o.


În realitate, experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală, așa cum o știm noi de dinainte de pandemie. Vor rămâne foarte multe restricții în vigoare, nu vom putea să ne întâlnim decât maximum câte trei, nu vom putea, o vreme destul de bună, să ieșim, de exemplu, la restaurant sau la mall. Nu vom putea, imediat după 15 mai, nici măcar să plecăm din localitate, decât dacă avem un motiv foarte serios. Aceste lucruri, sigur, vor fi încă detaliate.

Măsurarea temperaturii


În majoritatea unităților - fie ele comerciale, sau economice, sau de stat - la ușă va fi cineva care ne măsoară temperatura, să vedem și să nu permitem accesul persoanelor bolnave, fiindcă ele reprezintă un risc. Iată câte și mai câte restricții vom avea.

Marile festivaluri

Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an. Nu putem să riscăm să avem un număr mare de persoane adunate într-un loc. Știu că sunt mulți care își doresc, de exemplu, să se reia competițiile sportive. Dacă se vor relua - atenție, dacă se vor relua - există o probabilitate mare să se reia fără spectatori.


Deci lucrurile, în niciun caz, nu vor intra, din păcate, repede în normalitate, iar măsurile pe care le vom lua de reducere a restricțiilor vor fi graduale, nu se întâmplă totul dintr-o dată. În 15 mai va fi ceva, de la 1 iunie, dacă totul merge bine, atenție, încă ceva, din 15 iunie încă ceva, din 30 iunie sau 1 iulie încă ceva și întotdeauna cu ochii pe statistică. Dacă după o măsură crește dintr-o dată numărul de bolnavi, măsura se ia înapoi, nu avem ce face. Deci trebuie să fim foarte, foarte atenți.


E nevoie de atenție, este nevoie de echilibru, este nevoie de o abordare responsabilă. În timpul stării de urgență, majoritatea măsurilor au fost coercitive, le-am impus prin decret, care a fost aprobat de Parlament. Ușor, ușor autoritățile trebuie să se retragă puțin din această atitudine coercitivă și oamenii simpli trebuie să preia responsabilitatea. Vom avea, de exemplu, după 15 mai obligația să purtăm măști când suntem în spații publice închise, când mergem cu autobuzul, cu metrou, cu trenul, și așa mai departe. Deci, lucrurile vor evolua gradual”, a spus Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel