Cum l-a cucerit Adela Popescu pe Radu Vâlcan. Detalii neştiute despre relaţia lor

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Radu Vâlcan a vorbit despre începuturile relației dintre el și Adela Popescu.

Invitat în podcastul Fain & Simplu, găzduit de Mihai Morar, Radu Vâlcan a vorbit despre începuturile relației dintre el și Adela Popescu.  

„Primele casting-uri pentru serialul Iubire și onoare le-am dat cu actorii mai vechi care urmau să joace. La un moment dat, a venit rândul să dau și cu ea, pentru o anumită scenă, cu personajul ei. Am văzut atâta forță la femeie aia micuță de statură. În momentul în care a început repetiția, nu-mi venea să cred. Eram șocat. Asta a fost prima interacțiune dintre noi. Apoi am mai repetat și uite-ne acum. (…) Pe mine râsul ei m-a dat pe spate. Are un râs, zic eu, contagios. (…)

Când filmam Iubire și onoare în Turcia, îi știam tot programul, ieșea dimineața la alergat, atunci eram fiert. (…) Adela este un om extrem de retras care are grijă ce expune. (…) Totul a fost natural. Ea mă ținea așa la distanță. Nu-ți imagina că eram nesimțit, eram delicat. Dar în felul ăsta i-am dat ocazia să mă cunoască. Am depus toate eforturile să o facă. (…) Prima întâlnire a fost la Ruse, în Bulgaria. Îmi aduc aminte și acum ce am mâncat, calamari prăjiți. Și dacă mâncam mămăligă, mi se părea ceva exotic, extraordinar. (…) După am și cerut-o în căsătorie tot acolo, dar la un alt restaurant”, a dezvăluit Radu Vâlcan. 

„Cred că o femeie frumoasă emană acea energie de care avem cu toții nevoie și asta vine din capacitatea interioară pe care o are femeia de lângă tine de a umple spațiul ori golurile care așteaptă să fie completate. Cred că asta înseamnă frumusețea, acea femeie care radiază și te molipsește cu veselia ei, cu fericirea ei. Dacă vorbim despre calități, cele mai importante trei calități de care eu m-am îndrăgostit la o femeie, și acum vorbesc despre Adela, au fost mai mult de trei. M-au impresionat râsul, felul ei de-a fi, veselă mereu, bunătatea și talentul, pentru că Adela are un talent absolut în tot ceea ce face”, mai spunea Radu Vâlcan în urmă cu ceva timp.
 

Adela Popescu, însărcinată a treia oară

Odată cu vestea că este însărcinată, Adela Popescu s-a retras de la TV, din emisiunea pe care o prezenta la ProTV, alături de Cove, „Vorbește Lumea". 

„Pentru că este o perioadă destul de dificilă, am hotărât să mă retrag. A fost o decizie foarte greu de luat, m-am gândit foarte mult la ce e de făcut. Pentru că avem aproape familia, părinții care sunt mai expuși și sunt în grupa de risc. Cred că este un risc pe care nu trebuie să mi-l asum. Ce am în burtică e mult mai important și pot să renunț la cel mai frumos loc de muncă pe care-l am", a spus Adela Popescu la începutul anului. 


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel