”Creștere incredibilă, ne așteptăm la ce e mai rău”. Managerul ”Victor Babeș” Timișoara, ipoteză cruntă: TSUNAMI

De ce afirmă managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, că ar putea urma un ”tsunami” la toamnă, în pandemia de COVID-19. 

”Am spus că în iulie vom avea 700 – 800 de cazuri. Se pare că a explodat creșterea exponențială. Severitatea cazurilor e în creștere incredibilă, ne așteptăm la ce e mai rău. Ne așteptăm la un tsunami. Valul unu va fi replica palidă a valului 2. Dacă nu se va termina cu nebunelile cu antivacciniștii și cei care susțin că nu există Covid sau decese, vom avea același scenariu ca în Italia”, a declarat, la Digi24, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, conform Mediafax. 

”Din cauza teoriilor lor, ajungem să moară foarte mulți oameni”

Potrivit medicului, cei care promovează teoriile conspiraționiste trebuie să plătească: ”Acești oameni care promovează că nu există Covid, decese, ar trebui să răspundă cu dosar penal. Din cauza teoriilor lor, ajungem să moară foarte mulți oameni. O nație întreagă ne aflăm la marginea unui dezastru medical. Am avut o șansă în februarie – martie când am făcut față cu brio medical, acum nu mai putem face asta din cauza iresponsabilității. Riscăm să pierdem controlul medical în august. Se pare că am dat cu piciorul la tot ce am făcut în martie”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel