Covid - 19. Protest al angajaţilor unui cămin de bătrâni din Vrancea

Angajaţii unui cămin de bătrâni din Vrancea, infectaţi cu COVID-19 şi internaţi la Spitalul din Adjud, protestează şi cer să fie lăsaţi să se întoarcă la muncă. Ei au forme uşoare ale bolii şi solicită să fie izolaţi la locul de muncă.

28 de rezidenţi ai căminului şi cel puţin 12 angajaţi ai unităţii din Odobeşti s-au infectat cu noul coronavirus şi chiar în noaptea de Înviere au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Odobeşti. Toţi au forme uşoare ale bolii şi solicită să fie izolaţi în căminul care în prezent este aproape gol. În total, instituţia are 37 de beneficiari şi 25 de angajaţi, iar cei bolnavi cer să li se permită să meargă înapoi în cămin. Ei au redactat o scrisoare pe care au trimis-o autorităţilor, informează Mediafax

„Dacă eram asimptomatici, de ce n-aţi avut încredere în noi? Cum aţi lăsat incerţii în centru şi apoi aţi aflat înaintea noastră rezultatele la teste? Cum aţi ales să ne duceţi un bunic în spital, altul decât cel în care suntem noi, singur, fără niciun chip cunoscut? Cine-i va purta de grijă? Pe ce criterii, altele decât cele pe care ni le-aţi fluturat pe sub nas, ameninţându-ne cu poliţia, aţi decis că un pozitiv asimptomatic poate sta acasă, iar noi nu? I-aţi adunat chiar şi pe cei care erau acasă de treisprezece zile şi i-aţi adus lângă noi. Ce aţi avut în vedere?", se întreabă angajaţii Centrului Rezidenţial Persoane Vârstnice Odobeşti.

Protestatarii aşteaptă răspunsuri de la autorităţi şi spun că răbdarea lor a ajuns la final.

„Dacă în voi a mai rămas un sâmbure de omenie, făceţi-vă datoria şi lăsaţi-ne la casele noastre, la locurile noastre de muncă, daţi-ne bunicii înapoi! Vom face ceea ce am făcut mereu: îi vom îngriji şi iubi, îi vom apăra de inamic şi vom fi scut viu pentru ei! Răbdarea noastră începe să ia sfârşit, aşa că aşteptăm răspunsul vostru! Nouă, direct, nu la presă, nu la terţi, aşa cum aţi tot făcut", au precizat angajaţii căminului de bătrâni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel