Ce nu au știut medicii despre coronavirus, până acum. Col. medic Ion Ștefan: Un mare handicap pentru noi

Colonelul medic Ion Ștefan, șef Boli Infecțioase la Spitalul Militar Central, a vorbit despre lucrurile pe care nu le știa despre COVID-19, până acum.

"Un mare handicap pentru noi"

"Acum două luni, nu ştiam că acest coronavirus este un actor nou, absolut inedit pe piaţa infecţioasă. Nu ştiam că se înmulţeşte uluitor de repede. Nu ştiam că transmiterea interumană este foarte facilă. Nu ştiam că infecţiozitatea, contagiozitatea încep încă din perioada de intubaţie, ceea ce este un mare handicap pentru noi, mai ales când vorbim de pacienţii asimptomatici, care transmit boala, dar nu oferă informații care să ne facă pe noi să ne gândim la această infecţie şi, în felul ăsta, posibilitatea noastră de a încerca să controlăm şi să prevenim infecția este destul de restricţionată", a spus colonelul medic Ion Ștefan, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

"Acum ştiu că nu ştiu nimic"

"Acum ştiu că nu ştiu nimic pentru că nu ştiu dacă acest virus este unul sezonier - urmează să vedem dacă are un pattern asemănător virusului gripal. Nu ştiu dacă anvelopa virală este versatilă. Asta ar însemna că obţinerea unui vaccin este foarte dificilă, asta înseamnă că şi imunizarea va fi lentă sau pe termen scurt. Nu ştiu dacă este un virus recrudescent.

Ce am aflat, între timp, este că e un virus, probabil, cu transmitere animală, de la lilieci, dar aici sunt doi poli de informaţii: unul care ne trimite către această sorginte animală, cu trecerea prin gazde intermediare şi, apoi, adaptarea la om şi există, din păcate, şi opinii care susţin o posibilă teorie a conspiraţiei şi consideră că acest virus este scăpat de sub control şi că ar putea fi o armă biologică. Sunt controverse pe care încă nu le putem eluda", a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel