CORONAVIRUS. Wizz Air, măsuri privind limitarea epidemiei

 Wizz Air își informează pasagerii că, datorită epidemiei de coronavirus, au fost întreprinse de către autoritățile române următoarele acțiuni de sănătate și siguranță pentru a minimiza răspândirea virusului.

Începând cu 11 martie 2020, autoritățile române au pus în aplicare măsuri menite să limiteze epidemia de Coronavirus. Aceste măsuri vor rămâne în vigoare până la o nouă notificare. Pasagerii care călătoresc din zone cu expunere la risc ridicat (zona roșie) vor intra în carantină de 14 zile în centre speciale atunci când ajung în România. Acest lucru se aplică pasagerilor care călătoresc din toată Italia, provincia Hubei din Republica Chineză, anumite zone din Coreea de Sud, regiunile Hauts de France, Ile de France, Grand Est, Bourgogne France Comte și Auvergne Rhones Alpes din Franța, regiunile Baden Wurttemberg, Bayern și Nordrhein Westfalen din Germania și regiunea Madrid din Spania. Pentru a ajuta la limitarea epidemiei, Wizz Air anulează zborurile din Memmingen / Munchen West, Dortmund, Basel-Mulhouse-Freiburg, Madrid, Nürnberg, Karlsruhe / Baden-Baden, Frankfurt Hahn către București, Cluj-Napoca, Timișoara, de pe 11 martie 2020.

Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare și care și-au efectuat rezervările direct pe wizzair.com sau în aplicația de mobil a companiei aeriene vor fi informați automat prin e-mail, și vor putea să aleagă între  reprogramarea gratuită, rambursarea completă sau rambursarea a 120% din tariful inițial sub formă de credit WIZZ. Pasagerii pot alege între opțiunile de mai sus accesând linkul din e-mail și selectând cu ușurință cea mai bună opțiune prin intermediul platformei noastre de programare individuală. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism - inclusiv agențiile de turism online - ar trebui să ia legătura cu compania de unde și-au achiziționat biletele.

De asemenea, toți pasagerii care sosesc din alte zone din China, Franța, Germania, Coreea de Sud, Spania și Iranul întreg (zone galbene) vor fi informați cu privire la decizia autorităților referitoare la carantina de 14 zile impusă de autorități. Vedeți imaginea de mai jos.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să contacteze autoritățile responsabile pentru detalii precise și pentru a li se confirma eligibilitatea și condițiile de călătorie. Totodată, pasagerii sunt rugați să ia în considerare schimbarea zborurilor către destinații alternative sau anularea acestora, dacă este necesar. Wizz Air le reamintește tuturor pasagerilor că sunt responsabili de a fi sunt conștienți de condițiile de călătorie legate de țara de sosire înainte de călătorie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel