CORONAVIRUS. Starea de urgență în România. Ce măsuri ar putea fi impuse

Trafic redus, duminică, în Capitală
Trafic redus, duminică, în Capitală

România va intra, luni,   în stare de urgență, urmând ca președintele Klaus Iohannis să anunțe ce conține decretul prin care măsura va fi impusă.

Un grup de lucru, format din reprezentanţii mai multor ministere, a trimis către premierul Ludovic Orban propunerile de măsuri. Acesta le va transmite, la rândul său, către preşedintele Klaus Iohannis, care va emite decretul.

Acest decret poate conţine, printre altele: măsuri care limitează mobilitatea populației, restricții ale transporturilor terestre și aeriene, prelungirea perioadei în care școlile sunt închise, măsuri de carantină pentru românii care vin din străinătate.

Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgență.

Au fost interzise deja evenimentele la care participă peste 50 de oameni.

Ce înseamnă starea de urgenţă

Potrivit Ordonanţei de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării, starea de urgență poate fi decretat în cazul în care există amenințări la adresa siguranței naționale sau a democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate sau este vorba despre iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora.

În cazul de față, vorbim despre o stare de urgență epidemică. Starea de urgență se instituie pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

Gestionarea masurilor instituite de starea de urgenta se face in principal de Ministerul de Interne, dar si armata joaca un rol important în caz de stare de urgență
La instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale și locale pot trece în competența autorităților civile și militare.

Asta însemană că autoritățile militare pot emite ordonanțe militare care au putere de lege iar populația este obligată să le respecte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel