Coronavirus. Spitalul din România care NU ACCEPTĂ detaşarea medicilor

Spital
Spital

În plină pandemie de coronavirus, conducerea unui spital din România a anunţat că va refuza categoric detaşarea vreunuia dintre medici. Asta deşi cadrele medicale sunt obligate să accepte detaşarea în orice spital pe durata stării de urgenţă, prin Ordonanţă Militară. 

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat miercuri că nu va accepta detaşarea niciunui cadru medical într-o altă unitate din ţară, deoarece are nevoie de întregul efectiv pentru tratarea pacienţilor din judeţ care ar putea să se îmbolnăvească în perioada următoare din cauza noului coronavirus.

"Categoric nu (...). Eu nu voi da OK pentru lucrul acesta. Suntem o echipă şi lucrăm împreună", a declarat managerul spitalului, Andras Nagy Robert, conform Agerpres. 

14 pacienţi cu COVID-19, în spital

Directorul medical Roşu Matyas a menţionat că în spital sunt internate 14 persoane diagnosticate cu COVID-19, dar se aşteaptă la o creştere a numărului infecţiilor.

"Ne aşteptăm la o creştere a cazurilor (...) Avem foarte mulţi cetăţeni care s-au întors din 'zonele roşii', din 'zonele galbene' şi eu aşa consider, că vom avea din ce în ce mai multe cazuri (...) Acum încep să treacă cele 14 zile de izolare, unii au respectat, alţii nu şi intrăm în etapa de transmitere intracomunitară (...). Experţii epidemiologi de la nivel central aşa au spus, că la o săptămână după Paşti vom avea vârful în România şi nici noi nu facem excepţie", a mai declarat acesta.

Conducerea spitalului le-a solicitat cetăţenilor să respecte regulile impuse de autorităţi, să stea cât mai mult în casă pentru a limita contactul cu alte persoane de la care s-ar putea contamina cu noul coronavirus, menţionând că, în ciuda tuturor eforturilor care se fac, spitalul nu este pregătit pentru a face faţă unui val mare de bolnavi.

"80 dintre îmbolnăviri sunt fără simptome, fără nimic, dar infectează pe alţii (...). Vă daţi seama - dacă o să vină la noi 1.000 de persoane deodată, jumătate o să rămână pe coridoare, nu avem cum să îi tratăm pe toţi deodată (...). De aceea, e important să respectăm măsurile şi să evităm cât mai mult contactele, pentru a reduce riscurile, să nu se transmită de la unul la celălalt, pentru că riscul epidemiologic este extrem de mare în această perioadă", a mai spus Andras Nagy Robert.

Arafat: Personalul medical nu poate refuza detaşarea 

"Începând cu data prezentului ordin, personalul de specialitate medical sau auxiliar - farmacişti, kinetoterapeuţi - pot fi detaşaţi sau delegaţi la alte spitale publice cu deficit major de personal. Personalul nu poate refuza detaşarea.", a explicat Raed Arafat duminică seara, la anunţarea ordonanţelor militare 5 şi 6. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel