ANUNȚ de ultimă oră. Zborurile către și dinspre Italia, SUSPENDATE

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență convocat, duminică seară, la sediul MAI a decis ca zborurile spre și dinspre Italia să fie suspendate. Iată ce au declarat ministrul Marcel Vela și ministrul Lucian Bode. 

"Se aprobă suspendarea zborurilor spre Italia şi din Italia către România pentru toate aeroporturile din ţară din 9 martie, ora 12,00, ora României, până în 23 martie 2020. Operatorii aerieni au obligaţia de a comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Iran, Coreea de Sud, China, că vor intra în carantină în România şi îşi vor deplasa responsabilitatea printr-o declaraţie pe proprie răspundere. Operatorii aerieni au obligaţia de a nu permite îmbarcarea cetăţenilor străini care vin din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România cu escală", a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. 

"Cei care vin din China, Iran, Italia, Coreea de Sud prin puncte de frontieră terestre sunt obligaţi la carantină pe raza judeţului de graniţă sau izolare la domiciliu. Vor completa o declaraţie pe propria răspundere. Se va comunica cetăţenilor români că refuzul sau declararea falsă a rutei de deplasare este infracţiune şi se pedepseşte conform legii, instituindu-se şi carantina obligatorie", a completat el.

Ce spune ministrul Lucian Bode despre zborurile vizate

"De ce 14 zile am suspendat zborurile? Pentru că regulamentul parlamentului european privind normele comune pentru serviciile aeriene reglementează asta. Ministerul Transporturilor notifică Comisia Europeană cu privire la această hotărâre. Zborurile vizate sunt cele cu destinaţia Roma, Torino, Bologna, Napoli, Florenţa, Pisa şi Catania. La Suceava erau 2 zboruri pe săptămână, Cluj un zbor, Iaşi 5, Bacău 9, Otopeni 51 de zboruri pe săptămână", a declarat Lucian Bode.

Citește și: BREAKING NEWS Coronavirus. Ministrul Sănătăţii şi ministrul de Interne, declaraţii de ultimă oră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel