Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

Coronavirus: Pedepse mai aspre pentru încălcarea restricţiilor sanitare. Închisoare, în Bulgaria

Pedepse cu închisoarea de până la cinci ani, dar și amenzi mari pentru cei care încalcă restricţiile sanitare, într-o nouă lege din Bulgaria.

Bulgaria a luat măsuri de înăsprire a legislaţiei care prevede de acum pedepse cu închisoarea de până la cinci ani împreună cu amenzi mari pentru cei care încalcă restricţiile sanitare impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus, relatează vineri AFP.

Ţara balcanică a declarat stare de urgenţă şi a ordonat o serie de măsuri drastice pentru a limita contaminarea: închiderea magazinelor ale căror produse nu sunt indispensabile, a barurilor, restaurantelor, şcolilor, instituţiilor culturale, restricţionarea adunărilor publice.

Închisoare până la 5 ani

 

Conform unei legi adoptate vineri, încălcarea acestor ordonanţe va putea fi de acum pedepsită cu trei ani de închisoare şi cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 leva (500 - 5.000 de euro). Dacă nerespectarea măsurilor guvernamentale a condus la deces, contravenienţii riscă între 10.000 şi 50.000 de leva (5.000 şi 25.000 de euro) amendă şi cinci ani de privare de libertate.

Orice persoană infectată sau care a fost în contact cu un caz dovedit de infectare cu Covid-19, dar care refuză să fie izolată va trebui să plătească şi o amendă de 5.000 de leva (2.500 de euro).

Bulgaria a închis, de asemenea, graniţele pentru cetăţenii străini care nu sunt rezidenţi permanenţi în timpul stării de urgenţă, aşa cum este cazul în prezent. Cea mai săracă ţară din UE, Bulgaria, cu o populaţie de şapte milioane de locuitori, a înregistrat 30 de cazuri de contaminare şi un deces cauzat de noul coronavirus, notează AFP.

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.25