În ultimele 24 de ore, au fost raportate 513 cazuri noi de coronavirus, cu 168 mai puține față de marți, potrivit Ministerului Sănătății.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 513 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 168 mai puțin față de ziua anterioară. 72 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 59 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 760 cu 25 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 117 persoane, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 117 pacienți internați la ATI, 107 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 60 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.636 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 17.05.2022 (10:00) – 18.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (7 bărbați și 4 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
Din totalul de 11 pacienți decedați, 6 au fost nevaccinați și 5 vaccinați. 4 dintre pacienții vaccinați care au decedat aveau vârsta cuprinsă între 70-79 de ani și 1 avea vârsta peste 80 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.406 teste RT-PCR (2.944 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.462 la cerere) și 13.695 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.068.818 teste RT-PCR și 9.937.887 teste rapide antigenice.
Doctorul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș din București, a vorbit în cadrul emisiunii „Punctul de Întâlnire” de la Antena 3, despre categoriile de pacienți pentru care doza a patra ar putea face diferența între o formă ușoară sau moderată de Covid-19 și una severă.
„Din păcate, deocamdată, nu avem o variantă nouă de vaccin, acel update de vaccin care se referă la mutațiile noi, probabil că o să vină în toamnă, și atunci trebuie să ne descurcăm cu ceea ce există în momentul de față. Eficiența este categoric mai redusă în raport cu Omicronul, dar pentru persoanele vulnerabile, cei care sunt în vârstă, cei care au boli cronice, avem nevoie de un plus de protecție acum, nu putem să așteptăm până la toamnă. Din păcate, ei fac în continuare forme severe și ajung la terapie intensivă. Persoanele vulnerabile nu sunt doar oamenii de peste 60 de ani, nu sunt doar cei cu boli cronice cunoscute. Cineva care este de vârstă medie și este supraponderal și poate are boli cronice pe care nu le cunoaște este, de asemenea, vulnerabil”, a spus Adrian Marinescu.
„Din punctul meu de vedere, plusul de protecție prin vaccinare ar trebui să se refere la acești oameni, iar procentul celor care se încadrează aici este destul de mare în România”, a declarat directorul medical al Institutului Matei Balș din București.
Întrebat dacă România se va confrunta cu un nou val de Covid-19 în toamnă, Adrian Marinescu a răspuns astfel: „De la începutul anului 2022, plecând de la varianta Omicron, vorbim de conviețuire. Odată ce am început această conviețuire, din punctul meu de vedere, nu mai discutăm de valuri cu presiune importantă la nivelul spitalelor terapie intensivă. Dacă vom avea creșteri la un moment dat, în toamnă în principiu, asta nu înseamnă că de aici vom avea probleme deosebite, pentru că vor fi în general infecții ușoare, care vor trece repede, fără să necesite spitalizare. Vor fi, din păcate, și acei puțini care vor face forme severe. Eu nu cred că va mai reveni pandemia așa cum era înainte”, a explicat Adrian Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu