Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Coronavirus: Elveţienii, protest împotriva măsurilor de izolare

Sute de persoane au protestat sâmbătă în faţa Parlamentului elveţian la Berna şi în alte oraşe împotriva restricţiilor impuse de autorităţi în cadrul luptei împotriva noului coronavirus, potrivit agenţiei de presă Keystone-ATS, relatează AFP.

Elveţia, care a înregistrat peste 1.500 de decese la 30.000 de contaminări, a început totuşi să relaxeze măsurile de izolare, autorizând, în urmă cu două săptămâni, redeschiderea saloanelor de coafură şi a florăriilor. Începând de luni, şcolile, restaurantele, muzeele şi librăriile vor fi de asemenea redeschise, respectând însă condiţii specifice.

Manifestanţii au apreciat sâmbătă că restricţiile în vigoare încalcă drepturile fundamentale ale omului sâmbătă şi au huiduit şi flueirat poliţia de la faţa locului, potrivit ATS. Unii dintre manifestanţi purtau pancarte pe care se afla înscris ''fără măsuri de izolare, Suedia procedează la fel ca Elveţia''. O sută până la 200 de persoane s-au adunat, de asemenea, la Zurich şi aproximativ 80 la Saint-Gall pentru acţiuni de protest separate de cea de la Berna, potrivit ATS.

Elveţia a intrat în izolare la jumătatea lunii martie, ordonând închiderea şcolilor şi a tuturor afacerilor neesenţiale. Întâlnirile cu mai mult de cinci persoane sunt teoretic interzise în această ţară, informează Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22