CORONAVIRUS: Ce să faci cu hainele după ce vii de afară. OMS semnalează o eroare

Probabil te-ai întrebat ce faci cu hainele după ce ai venit de afară unde riscul contaminării cu coronavirus este mare.

Încă nu este clar cât timp poate supraviețui virusul pe haine și alte suprafețe mai dificil de dezinfectat. Un curs online despre Covid-19, de la mijlocul lunii februarie, făcut de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, recomandă „spălarea cât mai des, ca o rutină, a suprafețelor, hainelor și obiectelor utilizate frecvent", ca măsură pentru atenuarea contagiunii în case.

În ceea ce privește hainele, acestea trebuie spălate "conform instrucțiunilor producătorului, la cea mai ridicată temperatură indicată posibil".

Ghid

La rândul său, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a elaborat un ghid foarte detaliat pentru dezinfectarea întregii locuințe, care include îmbrăcămintea, dar atenție: este destinat atunci când există un caz suspect sau confirmat de coronavirus în familie. Cu alte cuvinte, acestea sunt măsuri extreme.

Recomandările - actualizate până la 28 martie - includ purtarea mănușilor atunci când puneți mâna pe rufele murdare sau spălarea mâinilor după această operațiune. Nu scuturați hainele și utilizați mașina de spălat pe modul cu cea mai caldă apă posibilă (desigur, aveți grijă ca materialul hainelor să permită acest lucru).

"Hainele murdare ale unei persoane bolnave pot fi spălate împreună cu obiectele altor persoane", relatează CDC.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că pulverizarea îmbrăcămintei cu alcool sau clor, așa cum recomandă unii, „poate deteriora îmbrăcămintea, dar și ochii, respectiv gura etc. Atât alcoolul cât și clorul pot servi la dezinfectarea suprafețelor, cu condiția respectării recomandărilor relevante, scrie 20 BBC MUNDO.

VEZI ȘI: Ai cumpărat legume și fructe? Cum te protejezi de coronavirus. Greșeală pe care MULȚI o fac!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel