Coreea de Sud relaxează unele măsuri de izolare. Doar 8 cazuri în ultimele 24 de ore

Coreea de Sud şi-a extins măsurile de distanţare socială cu încă 15 zile duminică, dar a oferit unele concesii pentru biserici şi activităţile sportive, în condiţiile în care a înregistrat în ultimele 24 de ore doar opt cazuri noi de coronavirus, cel mai scăzut număr din ultimele două luni, relatează Reuters.

Măsurile de relaxare înseamnă că bisericile pot să se redeschidă, iar sporturile precum fotbalul îşi pot relua activitatea competiţională fără spectatori. "Cel mai sigur este să menţinem distanţarea socială, dar în mod realist nu este uşor. Trebuie să găsim un teren de mijloc", a declarat prim-ministrul Chung Sye-kyun în cadrul unei întâlniri televizate a oficialilor guvernamentali. "Dacă putem menţine un management stabil al nivelului actual, vom trece la o 'distanţare socială de rutină' de la 6 mai", a spus Chung, transmite Agerpres.

Economia ar putea fi redeschisă


Autorităţile sanitare au spus că situaţia actuală va permite redeschiderea economiei, respectând recomandări zilnice privind dezinfectarea şi prevenirea răspândirii coronavirusului în viaţa cotidiană a oamenilor. Este pentru prima dată de pe 18 februarie când Coreea de Sud a raportat sub zece cazuri de noi infecţii. Bilanţul total al cazurilor confirmate de coronavirus este de 10.661. Dintre noile cazuri, cinci provin de peste hotare, a anunţat Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (KCDC). Bilanţul total al morţilor a fost de 234.

Coreea de Sud a reuşit în mare parte să aducă epidemia sub control şi în ultimele zile a raportat doar circa 20 de cazuri de COVID-19. Autorităţile sanitare au comunicat că trendul este unul pozitiv, dar au îndemnat la prudenţă în privinţa unor predicţii excesiv de optimiste. "Suntem în continuare în alertă pentru a ne asigura că nu am ratat niciun caz nou de infectare sau pentru scenariul în care virusul ar putea fi transmis de persoane asimptomatice sau infectate uşor", a declarat în cadrul unui briefing şeful KCDC, Jeong Eun-kyeong.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel