Contul de Twitter al scriitoarei Naomi Wolf, SUSPENDAT din cauza dezinformărilor despre vaccinurile anti-COVID

Contul de Twitter al scriitoarei Naomi Wolf, suspendat / Foto: Pixabay
Contul de Twitter al scriitoarei Naomi Wolf, suspendat / Foto: Pixabay

Contul de Twitter al scriitoarei Naomi Wolf a fost suspendat din cauza dezinformărilor despre vaccinurile anti-COVID.

Contul de Twitter al scriitoarei Naomi Wolf a fost suspendat, după ce romanciera americană a distribuit pe această reţea de socializare mai multe dezinformări care vizau vaccinurile anti-COVID-19, transmite Agerpres, citând BBC.

Naomi Wolf, autoare de bestselleruri şi cunoscută mai ales pentru romanul ei feminist "The Beauty Myth", a distribuit în ultimele luni pe contul ei de Twitter mai multe teorii nedovedite despre vaccinuri.

Teoriile scriitoarei Naomi Wolf



În unul dintre mesaje, ea susţinea că vaccinurile sunt "o platformă de software care poate să primească actualizări".

De asemenea, Naomi Wolf l-a comparat într-un alt mesaj pe medicul Anthony Fauci, principalul consilier al administraţiei americane din grupul de combatere a pandemiei de COVID-19, cu "Satan". Contul de Twitter al scriitoarei americane este urmărit de peste 140.000 de admiratori ("followers").

Declarație controversată despre măștile de protecție



Recent, scriitoarea a afirmat într-un alt mesaj că urina şi fecalele persoanelor care au fost vaccinate împotriva COVID-19 ar trebui să fie separate şi eliminate din reţeaua generală de canalizare pe durata unor teste care ar trebui să măsoare impactul generat de aceste excreţii asupra persoanelor nevaccinate, prin intermediul apei potabile.

Naomi Wolf a abordat pe Twitter şi subiectul copiilor care poartă măşti sanitare: "Am văzut copii având părţile inferioare ale feţelor care atârnau inert, nemişcându-şi deloc muşchii faciali, după ce îşi dădeau jos măştile de protecţie".

Scriitoarea s-a înşelat şi în alte ocazii, inclusiv atunci când a distribuit pe Twitter un comentariu fals care însoţea o fotografie a unui star din filme pentru adulţi, în care acesta era îmbrăcat ca un medic.

Suspendarea scriitoarei, salutată de mai multe personalități



Suspendarea ei de pe reţeaua Twitter a fost salutată de mai multe personalităţi. Gavin Yamey, profesor la Universitatea Duke şi specialist în sănătate globală şi politici publice, s-a declarat "mulţumit" de această decizie, adăugând că "Naomi Wolf promovează nonsensuri îngrozitoare împotriva vaccinurilor".

Există însă şi anumite persoane care şi-au exprimat îngrijorări legate de faptul că suspendarea scriitoarei americane afectează libertatea de exprimare. Jurnalista Mary Beth Pfeiffer consideră că Naomi Wolf "a ridicat câteva întrebări foarte bune despre graba şi ramificaţiile vaccinării în masă". "Asta este o reducere la tăcere ne-americană a disidenţilor", a adăugat ea.

În 2019, o editură americană care voia să publice una dintre cărţile scriitoarei Naomi Wolf a anulat lansarea acelui volum după apariţia în spaţiul public a unor îngrijorări despre lipsa de acurateţe a textului scris de această romancieră. Într-un interviu radiofonic difuzat de BBC, opinia publică a aflat cu acea ocazie că Naomi Wolf a înţeles într-un mod eronat câţiva termeni importanţi din legislaţia engleză din secolul al XIX-lea, pe care îi folosise în cartea ei.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy