Consiliul Constituţional francez validează controversatul registru al minorilor străini neînsoţiţi

Consiliul constituţional francez a stabilit vineri că registrul minorilor străini neînsoţiţi, despre care unele organizaţii au afirmat că susţine combaterea imigraţiei clandestine în detrimentul protecţiei copiilor, nu încalcă legea fundamentală a ţării, relatează AFP.

Controversatul registru biometric creat în Franţa în baza legii azilului şi imigraţiei din 2018 urmăreşte colectarea amprentelor digitale şi a datelor tuturor tinerilor străini consideraţi minori la venirea lor în ţară. Autorităţile au explicat că acest registru facilitează preluarea acestora într-un mod raţional de către diferite departamente.

Mai multe organizaţii, între care Fondul Naţiunilor Unite pentru copii UNICEF şi ONG-ul Medecins du monde, au pus însă la îndoială constituţionalitatea sa.

Concluzia Consiliului constituţional a fost că dispoziţiile contestate de organizaţii "nu au ca obiect şi nici ca efect modificarea regulilor cu privire la stabilirea vârstei unui individ şi protecţia asigurată calităţii de minor".

Judecătorii Consiliului au evocat în special în acest sens posibilitatea contestării evaluării vârstei în faţa unui judecător.

Numărul migranţilor minori neînsoţiţi s-a triplat în doi ani, ajungând la 40.000, potrivit Adunării departamentelor din Franţa. Aceste cifre sunt însă contestate de organizaţiile care au sesizat Consiliul constituţional.

Problema va fi analizată acum de Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa, iar avocatul organizaţiilor, Patrice Spinosi, cere instituirea unei "prezumţii a calităţii de minor", care "să interzică administraţiei executarea unei măsuri de expulzare împotriva unui străin care se declară minor cât timp judecătorul pentru minori nu a luat o decizie în ce priveşte vârsta sa".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel