Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat astăzi

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă urmează să se reunească sâmbătă, 27 martie, pentru a stabili noile măsuri care se vor lua pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

"Vom convoca mâine Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se va publica între timp hotărârea de Guvern şi vom lua măsurile, care vor fi cu aplicabilitate de duminică", a declarat, vineri seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Capitala a atins vineri o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 6,67 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când s-a ridicat la 6,50.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre prin care au fost stabilite măsuri de aplicat în contextul pandemiei de COVID-19.

Ce prevede Hotărârea

Hotărârea prevede reducerea intervalului orar în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20,00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

De asemenea, hotărârea stipulează limitarea intervalului de timp în care este permisă desfăşurarea activităţii operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18,00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

Este prevăzută suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că noile măsuri pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă vor fi aplicate începând de duminică.

El a precizat că hotărârea va fi publicată vineri în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea la dispoziţie operatorii economici să se pregătească, s-a stabilit ca măsurile să fie aplicate de duminică, 28 martie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel