Comedia neagră 'Omul pernă', la Teatrul Act din Bucureşti

Spectacolul 'Omul pernă' va fi prezentat la Teatrul Act din Bucureşti, pe 12, 13 şi 14 noiembrie, informează organizatorii într-un comunicat de presă.

Regia spectacolului este semnată de Eugen Gyemant, iar din distribuţie fac parte actorii Ionuţ Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc şi Dan Rădulescu.

'Într-un stat totalitar fictiv, un scriitor anonim (Ionuţ Grama) este interogat în legătură cu poveştile lui macabre şi asemănările dintre acestea şi o serie de crime petrecute în oraş. Timp de două ore, publicul devine martorul anchetei conduse de doi detectivi excentrici (Lucian Iftime şi Cătălin Babliuc), într-o comedie (foarte, foarte) neagră, ce îmbină suspansul lui Hitchcock cu umorul lui Tarantino şi lumea magică şi întunecată a lui Tim Burton. O poveste cu răsturnări de situaţie neaşteptate, în care basmul se confundă cu realitatea, iar personajele nu sunt nici pe departe ceea ce par a fi', se arată în descrierea spectacolului.

Regizorul Eugen Gyemant spune că 'Omul Pernă' este o artă poetică pentru ce înseamnă contemporaneitatea în teatru sau în literatură, în acest moment.

Construit sub forma unei poveşti pe jumătate naive, o poveste fantastică de groază despre un scriitor de astfel de poveşti, 'Omul Pernă' este un labirint de răsturnări de situaţie, ca o ghicitoare al cărei răspuns se transformă în continuu, transformând odată cu el şi datele ghicitorii.

Sub aparenţa copilărească stă un manifest implicit, care pledează pentru o artă nepretenţioasă, pentru invenţie şi pentru libertatea de a crea fără veşnica cenzură a unor reguli presupuse. E un manifest subtil, ironic, pentru dreptul de a încălca orice regulă, în favoarea plăcerii pe care o provoacă jocul, de orice fel ar fi acesta', afirmă regizorul, citat în comunicat.

'Omul pernă' este cea mai cunoscută piesă a lui Martin McDonagh, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi contemporani. Textul a câştigat Premiul Olivier pentru Cea mai bună piesă în 2004 şi are o nominalizare la Premiul Tony în anul 2005. Martin McDonagh a fost distins cu premiul Critics' Circle Theatre Awards pentru debut în dramaturgie în 1996, iar în 2006 a câştigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de acţiune, cu filmul 'Six Shooter', scris şi regizat de el. Rezervări pentru biletele, cu preţul de 35 de lei, se pot realiza la numerele de telefon 0723.10.31.03 / 021 310.31.03 sau pe adresa [email protected].

Spectacolul se înscrie în proiectul realizat de Fundaţia Calea Victoriei, în parteneriat cu Teatrul Act, conceput de Roxana Crişan şi finanţat de ArCuB prin programul cultural 'Eşti Bucureşti' 2015. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel