CNSU propune PRELUNGIREA stării de alertă în România şi restricţionarea deplasărilor în intervalul 22.00-5.00

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi , 10 martie 2021, Hotărârea numărul 16, prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței. CNSU a propus ca interdicția sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.

Iată ce prevede hotărârea: 

Art.1 - Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.03.2021.
Art.2 - Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 14.03.2021, în contextul
epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta.
Art.3 - Se propune încetarea sprijinului acordat Ministerului Afacerilor Interne de către Ministerul Apărării Naționale, pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic și asistență medicală, cu posibilitatea reluării acestuia la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu dipozițiile art. 53 din O.U.G. nr. 70 din 14.05.2020.
Art.4 - Se propune modificarea cadrului normativ incident în materia conducerii/coordonării operaționale a Poliției Locale de către Poliția Română, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, instituindu-se posibilitatea adoptării acestei măsuri pe perioada stării de alertă.
Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Documentele pot fi studiate aici şi aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel