CNCAV: În ce măsură o persoană care e vaccinată cu ambele doze mai e contagioasă în cazul unei eventuale boli

CNCAV: În ce măsură o persoană care e vaccinată cu ambele doze mai e contagioasă în cazul unei eventuale boli
CNCAV: În ce măsură o persoană care e vaccinată cu ambele doze mai e contagioasă în cazul unei eventuale boli

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a răspuns la întrebarea ” În ce măsură o persoană care e vaccinată cu ambele doze mai e contagioasă în cazul unei eventuale boli?”

”Dovezi directe ale impactului vaccinării asupra riscului de transmitere sunt dificil de colectat, motiv pentru care sunt puține studii disponibile cu astfel de informații. Datele recente arată ca vaccinarea reduce semnificativ șansele de a transmite virusul. Până când suficiente persoane vor fi imunizate pentru a limita semnificativ răspândirea virusului, este recomandat ca si persoanele vaccinate sa respecte masurile de protectie. Vaccinarea, alaturi de mască, distantare fizica, evitarea spatiilor aglomerate si igiena mainilor contribuie semnificativ la reducerea riscului de infectie si de a transmite virusul mai departe”, a explicat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.066.731 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)

1.015.092 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 29.034 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.05.2021 (10:00) – 10.05.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (34 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.525. Dintre acestea, 962 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.518.122 de  teste RT-PCR și 970.067 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.992 de teste RT-PCR (3.244 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.748 la cerere) și 4.751 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 18.035 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.631 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.097 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 150 de persoane.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy