CNCAV, anunț pentru cei care trebuie să facă rapelul. Cine nu va mai primi a doua doză de vaccin

foto: Pixabay
foto: Pixabay

CNCAV a transmis informații în ceea ce privește vaccinarea în situații speciale cu vaccin ARNm.

"La nivelul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a fost aprobată instrucțiunea privind vaccinarea în situații speciale, cu vaccin de tip ARNm.

Conform prevederilor regăsite în acest document, vaccinarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 nu este contraindicată, iar vaccinarea acestora se poate realiza după vindecare.

Totodată, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze", transmite CNCAV într-un comunicat de presă.

Condițiile în care se amâna rapelul

"Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă.

De asemenea, dacă o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind recomandată reluarea vaccinării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită.

În cazul decalajelor privind administrarea dozei a doua de vaccin împotriva COVID-19, persoana programată va putea modifica data efectuării dozei de rapel direct în platforma electronică sau prin modalitățile deja cunoscute pentru programarea inițială.

Pentru situațiile în care cea de-a doua doză de vaccin se administrează accidental, la mai puțin de 21 de zile de la efectuarea primei doze, nu mai este necesară efectuarea unei alte doze de rapel", mai scrie în comunicat.

De unde se eliberează adeverințele de vaccinare

"Adeverințele de vaccinare se eliberează din Registrul Electronic Național de Vaccinări, care nu este gestionat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. STS administreaza doar platforma de programare la vaccinare (RoVaccinare)", a mai transmis CNCAV.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy