Cîţu: Am un singur regret, că nu am avut timp să duc la final reformele începute în 2021. S-ar fi văzut în buzunarele românilor

Foto: PNL
Foto: PNL

Președintele Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a vorbit despre realizările economice de anul trecut ale României.

„Anul trecut, știți foarte bine, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din istoria României din punct de vedere economic. A fost cea mai rapidă revenire din criza globală. Am un singur regret, că nu am reușit să am timpul să duc până la final reformele pe care mi le propusesem pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi văzut și în buzunarele românilor. Vă garantez acest lucru, dar continuăm. Veți vedea că în momentul în care vom termina reformele, succesul economic și creșterile se vor veea și în buzunarele românilor”, a transmis președintele PNL, Florin Cîțu, sâmbătă după-amiaza.

„O parte dintre români au beneficiat, dar aceste măsuri liberale sunt luate pentru a-i ajuta pe toți românii. Acum, pentru că este proaspăt în memoria tuturor, nu spun doar eu că a fost un an de succes. Vreau să citez din secretarul general al OECD, Mathias Cormann, care spunea ieri: «La fel ca majoritatea țărilor din lume, puteți vedea că pandemia a lovit puternic România în ceea ce privește economia. În 2020, PIB-ul României a scăzut cu 3,7%, mai puțin decât media OECD de 4,7%. România a reușit să trateze în mod cuprinzător consecințele Covid-19. Ați luat (noi, românii) o serie de măsuri sociale și economice care au reprezentat 3,6% din PIB în 2020 și 1,4% din PIB în 2021. Drept urmare, PIB-ul României a depășit nivleul de dinaintea crizei în al doilea trimestru al anului 2021».

Deci, a fost cea mai bună revenire economică, în doar un an am depășit criza. Astăzi, rata șomajului este aproape de nivelul de dinainte de criză, am citat din dl. Mathias Cormann”, a adăugat el.

Anunțul premierului Nicolae Ciucă despre Economic Survey Romania 2021

Creşterea economică este robustă, dar riscurile sunt încă ridicate, este una dintre concluziile Studiului OCDE Economic Survey Romania 2021, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

„În lunile următoare, România va începe activitățile aferente aderării la Codurile de liberalizare. De asemenea, țara noastră și-a exprimat deja intenția de a adera la Convenția OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei țării noastre. Între proiectele pe care România le dezvoltă deja cu OCDE se află și prezentul Studiu economic pentru România, care arată angajamentul ferm al ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la organizaţie. Studiul reprezintă o radiografie multidimensională a realităţilor socio-economice ale României şi oferă factorilor de decizie o serie de recomandări extrem de utile, în vederea implementării acelor măsuri menite să genereze dezvoltare şi bunăstare pe baze inteligente, sustenabile şi incluzive”, a spus Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a studiului “Economic Survey of Romania”.

„Studiul include mai multe referințe la Planul Național de Redresare și Reziliență al României, aprobat în luna septembrie de Comisia Europeană, specificând că acesta se concentrează în mod corect pe domeniile în care investițiile sunt urgent necesare. Reformele și investițiile incluse în plan vor contribui la dezvoltarea și modernizarea economiei românești în domenii precum: sustenabilitatea finanțelor publice, consolidarea administrației publice și reziliența sistemului de sănătate, asigurarea coeziunii sociale și teritoriale, digitalizarea administrației publice, și altele. De altfel, o serie de recomandări din cadrul studiului îşi găsesc răspunsul în măsurile pe care statul român le-a avut în vedere în Planul Național de Redresare și Reziliență”, a mai spus Nicolae Ciucă...Citește restul aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel