Cine este Ștefan Toga, numit președinte al AFM. ”Am accesat fonduri europene încă de la mijlocul anilor `90”

foto site Ștefan Toga
foto site Ștefan Toga

Ștefan Toga (UDMR) a fost numit în funcția de președinte al AFM.

Ştefan Toga a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului de Mediu printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu. Decizia a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. 

Cine este Ștefan Toga

Ștefan Toga este expert în fonduri europene și a implementat proiecte europene în valoare de milioane de euro.  Mai mult, aceasta a candidat la Primăria Tăşnad, unde a pierdut cu 25% din voturi, la 400 de voturi diferență. 

”Am accesat fonduri europene pentru Tășnad, încă de la mijlocul anilor `90”

"Am ales să mă ocup cu implementarea proiectelor comunitare, încă de pe vremea fondurilor de preaderare. Am accesat fonduri europene pentru Tășnad, încă de la mijlocul anilor `90.

Am înființat, alături de alte persoane, Asociația Civilă pentru Dezvoltarea Comunitară Tășnad, care a funcționat cu finanțare din Fondul de preaderare. În acest context, a fost înființat primul program Telecentru din România, la Tășnad. Era un spațiu cu calculatoare conectate la internet. Pe atunci, nimeni din oraș nu avea acces la internet acasă, ca utilizator privat. 

Și nu m-am oprit doar la atât. În orașul Tășnad au apărut Grupul de Teatru Teletinik și echipa de fotbal pentru copii și tineret Telejuniors. Totodată, și Biroul de Consiliere pentru Cetățeni (BCC) s-a născut printr-un proiect național și am furnizat antreprenorilor o mulțime de informații prin intermediul Centrului de Dezvoltare pentru IMM-uri. Am organizat training-uri în domeniul dezvoltării comunitare și al proiectelor. Am organizat anual întâlnirea repatriaţilor, eveniment care a creat o ocazie pentru cei originari din Tășnad să se întâlnească, să își revadă rudele, să își redescopere rădăcinile. Întâlnirea fost un eveniment cultural de mai multe zile, cu spectacole, competiții sportive, mese rotunde, în care schimbul de experiențe a fost, de asemenea, un factor central. Nu în ultimul rând, în cadrul acestui amplu eveniment am organizat primul concurs microregional de gătit la ceaun, competiție care a devenit de-a lungul timpului un eveniment foarte popular în Tășnad", a declarat Ștefan Toga, pentru portalsm.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel