China, proces DIFICIL pentru tetarea unuia dintre cele mai BUNE vaccinuri anti-COVID-19

Chinezii au intrat în discuţii la nivel global, pentru teste avansate asupra vaccinului pentru COVID-19.

Unul dintre cele mai bine cotate vaccinuri anti-COVID din China ar putea fi în curând testat la nivel mondial. Firma Sinovac Biotech este în discuţii cu mai multe ţări din lume şi OMS, pentru a începe studii clinice de faza a treia în regiuni ale lumii în care noul coronavirus se răspândeşte rapid.

„Ca să evaluăm dacă vaccinul poate proteja, trebuie să studiem relaţia dintre incidenţa bolii şi vaccinare. Nu poţi face asta când nu sunt cazuri", a declarat directorul companiei Yin Weidong.

Proces dificil. China nu se află în relații bune cu restul țărilor

Demersurile companiei ar putea fi însă dificile, în condiţiile în care relaţiile Chinei la nivel internaţional nu sunt cele mai bune. Cel mai bun loc pentru a-şi testa vaccinul ar fi pentru chinezi Statele Unite, unde focarul epidemiei de Covid-19 este încă puternic.

Sunt însă şi companii americane care au vaccinuri în teste. Cele mai multe studii clinice pentru un vaccin contra virusului SARS Cov-2 sunt în faza 1 sau 2, ceea ce înseamnă că sunt testate pentru a se stabili dacă sunt sigure şi au un răspuns imunitar.

În faza 3, care implică un grup de control care primeşte un placebo, se stabileşte dacă vaccinaţii sunt mai protejaţi de infectare decât cei care nu au fost vaccinaţi. Iar asta înseamnă ca ambele grupe de testaţi să fie într-un mediu în care virusul se răpândeşte.

4 milioane de cazuri de COVID-19 în lume

Sinovac a creat un vaccin şi pentru virusul SARS, în 2003. Compania a încetat însă dezvoltarea sa în faza 1, pentru că epidemia a fost controlată, au fost doar în jur de 8.000 de cazuri.

În prezent, sunt aproape 4 milioane de cazuri de COVID-19 în lume, cele mai multe dintre ele în Statele Unite, care a ajuns la 1.257.000 de infectaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel