CET Arad va furniza căldură fără întreruperi, în pofida insolvenţei şi a datoriilor de 131 milioane lei

CET Hidrocarburi (CET-H) Arad va începe, luni, efectuarea probelor de etanşeitate la reţelele de termoficare, pentru a putea furniza căldură în cele peste 30.000 de locuinţe racordate, conducerea societăţii susţinând că nu vor exista probleme în sezonul rece, în pofida insolvenţei în care se află centrala şi a datoriilor care depăşesc de 131 milioane de lei.

Reprezentanţii CET-H Arad au declarat, vineri, pentru AGERPRES, că se fac pregătirile pentru începerea furnizării agentului termic în instalaţiile de încălzire. În locuinţe, agentul termic va ajunge în momentul în care timp de trei zile consecutiv, între orele 20,00 şi 06,00, se vor înregistra valori medii zilnice ale temperaturii de 10 grade Celsius sau mai mici. 'Nu se prefigurează dificultăţi care ar putea îngreuna asigurarea agentului termic în următorul sezon rece', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CET-H, Marina Plaveti. Totuşi, reprezentanţii municipalităţii, care controlează centrala, au precizat că datoriile acumulate în ultimii ani de societate se ridică la 131 de milioane de lei, iar CET-H este în insolvenţă de anul trecut. Municipalitatea va acorda însă subvenţii pentru a menţine funcţionarea centralei, anual cuantumul acestora fiind de aproximativ 30 de milioane de lei. Agentul termic pentru populaţie va fi mai scump decât anul trecut.

 În 28 februarie 2019, consilierii municipali au aprobat creşterea preţului de facturare a energiei termice livrată populaţiei de la 273,85 lei la 391,74 de lei gigacaloria, o majorare de 40%, măsura urmând să fie aplicată din acest sezon rece. Tariful total, care include producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea agentului termic va fi de 596,27 lei/Gcal (inclusiv TVA) şi a fost aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la finele anului trecut. Diferenţa dintre tariful total şi cel pentru populaţie va fi în continuare subvenţionată. În Arad, la sistemul centralizat de încălzire sunt racordate peste 30.000 de locuinţe. Numărul clienţilor CET-H este de 3.105, însă marea majoritate sunt asociaţii de proprietari sau locatari.

În 2019, 39 de clienţi au cerut rezilierea contractelor, faţă de 63 în anul anterior. Totuşi, sute de clienţi casnici recurg anual la debranşări ilegale, riscând amenzi. În 2018, aproximativ 2.500 de locuinţe au fost debranşate fără parcurgerea procedurilor legale, proprietarii alegând să-şi instaleze centrale de apartament. Ultima situaţie financiară transmisă Consiliului Local de către companie arată o pierdere de peste 5,5 milioane de lei în 2018, după ce încheiase anul 2017 cu un profit de aproximativ 460.000 de lei. Printre cauzele pierderii înregistrate se regăseşte creşterea consumului de gaz de la cinci milioane de metri cubi în 2017, la 16 milioane de metri cubi în 2018, pentru că s-a renunţat la producerea energiei şi pe cărbune sau păcură. Conform documentului transmis consilierilor, alte cauze sunt pierderile de 23,4% înregistrate în reţelele de transport, dar şi 'cele aproximativ 2.500 de apartamente debranşate ilegal'. Procedura de insolvenţă a CET-H Arad a fost deschisă în 27 iunie 2018, iar reprezentanţii primăriei au explicat că s-a luat această decizie din nevoia de a proteja societatea, care avea datorii foarte mari. În martie 2019, USR Arad atrăgea atenţia, printr-un comunicat de presă, că valoarea patrimoniului CET-H Arad a scăzut de cinci ori în şase luni, înainte de intrarea în insolvenţă, respectiv de la 45 la 9 milioane de lei.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel