Centrele militare au început preluarea solicitărilor pensionarilor pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Vaccinare anti-covid-19
Vaccinare anti-covid-19

Centrele militare zonale, judeţene sau de sector au început să preia solicitările pensionarilor militari cu vârsta de peste 65 de ani, veteranilor şi văduvelor de război care îşi exprimă dorinţa de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Aceştia fac parte din prima grupă de prioritate a etapei a II-a de vaccinare, împreună cu persoanele care sunt înregistrate cu boli cronice, cu personalul din serviciul de luptă permanent, personalul aeronautic, personalul militar şi civil participant sau aflat în pregătire pentru misiuni şi operaţii desfăşurate în afara teritoriului naţional, cel de la misiunile permanente, cu personalul care execută misiuni în sprijinul altor instituţii, precum şi cu persoanele care ocupă funcţii-cheie în structura MApN şi cu personalul, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ.

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a făcut apel la camaraderia personalului MApN eligibil pentru prima grupă de prioritate a etapei a II-a şi a solicitat structurilor responsabile analizarea posibilităţii de vaccinare, cu prioritate, a veteranilor de război şi a pensionarilor militari care au probleme de sănătate.

 

Cine se va putea vaccina în centrele MApN



În centrele de vaccinare organizate de MApN vor putea fi vaccinaţi şi membrii de familie ai pensionarilor militari, veteranilor şi văduvelor de război (soţ sau soţie, copiii, precum şi persoane aflate în întreţinere legală), care şi-au exprimat voluntar dorinţa de a se vaccina, în funcţie de etapa în care se încadrează, conform strategiei naţionale de vaccinare (etapele II şi III).

Pensionarii militari, veteranii şi văduvele de război vor fi planificaţi prin intermediul centrelor militare judeţene, de sector sau zonale. Acestea au pregătit şi instruit personalul care, începând de luni, 11 ianuarie, a început preluarea apelurilor telefonice de la pensionarii militari. La începerea propriu-zisă a procesului de vaccinare, operatorii din centrele militare îi vor contacta pe pensionarii militari - care şi-au exprimat intenţia de vaccinare - cu minim 48 de ore înainte de administrarea vaccinului, pentru programare în centrele de vaccinare aparţinând MApN.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy