Celia, însărcinată cu al doilea copil: Îmi era frică să mă bucur

Foto: Instagram @celia.the.artist
Foto: Instagram @celia.the.artist

Celia va deveni mămică pentru a doua oară.

Celia este însărcinată cu al doilea copil! Artista a ales să păstreze secretul până de curând, acum apropiindu-se de a cincea lună de sarcină. În trecut, Celia a pierdut două sarcini și a vrut să se asigure că totul este în regulă și că nu mai există riscuri. 

De asemenea, Celia mai are două intervenții chirurgicale pe uter. Totuși, medicul i-a spus că este o mămică sănătoasă, cu o sarcină sănătoasă. 

"Am avut ceva interdicții la început, având în vedere faptul că eu am mai pierdut sarcini, dar domnul doctor a spus te rog să te consideri o mămică cu o sarcină sănătoasă. Știa că mă gândesc și știe că mi-a fost teamă o perioadă și încercam să mă bucur, dar mi-era frică să mă bucur. Pierdusem deja două sarcinii. Am mai avut două intervenții pe uter.", a declarat Celia la o emisiune TV, potrivit Cancan.

În circa cinci luni de sarcină, Celia s-a îngrășat nouă kilograme. "Am pus nouă kilograme. Cu Angelo am pus 23 de kilograme și mă aștept undeva tot acolo.", a mai spus artista.

Celia mai așteaptă o confirmare până să dezvăluie sexul bebelușului. Momentan, nu a dat niciun detaliu. 

VEZI ȘI: 1 din 6 cele mai grave cazuri Covid din Anglia, la femei însărcinate nevaccinate

În luna aprilie, a povestit că a avut Covid-19 

Celia a povestit pe pagina sa de Facebook, în aprilie a.c., despre experiența COVID-19. Artista a fost spitalizată timp de 2 săptămâni, în Deva. 

"Experiența COVID-19 a fost un coșmar pentru mine/noi. Totuși n-am cuvinte sa mulțumesc Lui Dumnezeu că a îngăduit să ne mai avem unii pe alții, să rămână și mama lângă noi. Dumnezeu a lucrat prin oamenii care ne-au îngrijit, cărora nu știu cum le voi putea mulțumi, însă îi voi purta în rugăciuni. Am fost internați mai bine de 2 săptămâni în Spitalul din Deva, secția Infecțioase și știu că nimic nu a fost întâmplător. Oamenii de acolo pur și simplu ne-au dat putere și ne-au șters lacrimile...", a spus, printre altele, Celia. (Știrea, AICI.)

VEZI ȘI: Celia, probleme de sănătate după COVID-19: Am dezvoltat un sindrom intestinal, nu știu exact cum o să scap de el. Virusul ăsta e foarte pervers

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel