Cea mai mare bancă poloneză ar putea face o ofertă pentru mBank

Cea mai mare bancă din Polonia, PKO BP, ia în considerare să vină cu o ofertă pentru mBank, subsidiara poloneză a grupului german Commerzbank, dacă va fi demarat oficial procesul de vânzare, a afirmat directorul general Zbigniew Jagiello, transmite Reuters.

A doua mare bancă din Germania, care are nevoie de fonduri pentru a finanţa programul de restructurare anunţat recent, a informat în septembrie că Board-ul său a aprobat planul privind vânzarea participaţiei de 69,3% deţinută la mBank, în valoare de aproximativ 2,65 miliarde de dolari. Commerzbank tatonează potenţialii cumpărători ai participaţiei pe care o deţine la banca poloneză mBank, înaintea lansării procesului oficial de vânzare în următoarele luni, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

"Dacă mBank este prezentată oficial ca un activ de vânzare, atunci este responsabilitatea PKO BP să analizeze aceste active", a afirmat şeful băncii de stat. "Fireşte că vom analiza oferta, deşi analiza nu înseamnă automat o dorinţă de a cumpăra", a adăugat Jagiello.

mBank este a patra mare bancă din Polonia, cea mai mare economie din Europa de Est. În top trei sunt două bănci de stat, PKO BP şi Pekao, şi Santander Bank Polska.

Sectorul bancar polonez a suferit o lovitură luna trecută în urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în favoarea consumatorilor polonezi, permiţându-le acestora să ceară tribunalelor conversia creditelor în zloţi polonezi sau anularea contractelor de credit. mBank are unul din cele mai mari portofolii de credite ipotecare denominate în franci elveţieni, o potenţială sursă de pierderi pentru bancă.

Totuşi, surse bancare au declarat că mBank este "un activ extrem de atractiv", iar potenţialii licitatori ar putea apărea aproape de finalul anului.

"Mă aştept să existe un interes semnificativ pentru mBank. Printre favoritele locale sunt băncile de stat PKO BP şi Pekao. Alte bănci care au ambiţia de a-şi majora cota de piaţă s-ar putea de asemenea angaja în tranzacţie, de exemplu BNP Paribas, ING sau chiar Bank Millennium", a afirmat Kamil Stolarski, analist bancar la Santander în Varşovia.

Analiştii se aşteaptă ca Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF) să ceară Commerzbank să vândă mBank fără un portofoliu de credite ipotecare în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de franci francezi, aşa cum a procedat KNF într-o serie de tranzacţii anterioare.

Bancherii estimează că în Polonia vor rămâne doar cinci mari grupuri bancare, pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare deoarece nu reuşesc să crească veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară pentru a concura cu marii jucători de pe piaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel