Cea mai în vârstă persoană a planetei, sora André, a murit la 118 ani - Foto

Decana de vârstă a planetei, călugăriţa franceză cunoscută ca sora André, a murit la vârsta de 118 ani, transmite AFP. 

'A decedat la 2:00 a.m. Este o mare tristeţe, dar şi-a dorit (să moară), a fost dorinţa ei să se alăture fratelui ei iubit. Pentru ea, este o eliberare', a explicat David Tavella, responsabil cu comunicarea în cadrul Unităţii de cazare pentru persoane vârstnice Sainte-Catherine-Laboure din Toulon (în Departamentul Var din sudul Franţei), unde locuia sora André.

Nicio organizaţie oficială nu atribuie aceste titluri de decan de vârstă, dar specialiştii au fost de acord că sora André era până acum cea mai în vârstă persoană în viaţă a cărei stare civilă a putut fi verificată. Cartea Recordurilor Mondiale Guinness a înregistrat acest record pe 25 aprilie, după moartea, la 119 de ani, a japonezei Kane Tanaka.

De câţiva ani sora André nu îşi ascundea o anumită oboseală. Voia să 'se retragă din povestea asta'. Dar 'bunul Dumnezeu nu mă aude', a mărturisit ea pentru AFP într-o întâlnire care a avut loc în ianuarie 2022.

În scaun cu rotile şi oarbă, sora André, născută Lucile Randon pe 11 februarie 1904 în oraşul Ales din sudul Franţei, regreta că şi-a pierdut o parte din abilităţile fizice. Ea s-a călugărit în 1944, după ce a lucrat ca profesoară şi guvernantă. Cu puţin timp înainte să împlinească 117 ani, sora André a trecut cu bine peste infectarea cu COVID-19.

'Se spune că munca omoară, pentru mine munca a fost cea care m-a făcut să trăiesc, am muncit până la 108 ani', spunea ea în aprilie 2022, când a fost numită decana de vârstă a planetei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel