"Cea mai fidelă fată" a cântat şi pentru mâncare. De ce nu mai e căutată Dana Marijuana, ca artist. "O fac şi pentru 100 de euro"

foto: Facebook, Dana Coteanu
foto: Facebook, Dana Coteanu

Prima rapperiţă din România are, astăzi, cel mai mic tarif pentru concerte. Iată cele mai noi declaraţii ale celei care, cu ani în urmă, făcea furori pe scenele din ţară. 

Pe la începutul anilor 2000, Dana Marijuana (Dana Coteanu, numele real) era la mare căutare, cariera ei fiind în plină ascensiune, mai ales după colaborarea de succes cu La Familia. A debutat în muzică la 14 ani dar adevăratul boom în cariera sa muzicală s-a produs odată cu lansarea piesei "Tupeu de borfaș", hit al anilor 90. Din păcate, viaţa artistei a luat o turnură neaşteptată şi s-a retras o perioadă din viaţa publică. Între timp a scos o carte autobiografică, a început să picteze şi să-şi vândă tablourile, părea că toate sunt la locul lor. Însă în 2022 iubitul Marijuanei a murit iar asta a doborât-o, după cum a mărturisit chiar ea în cele mai recente apariţii la televizor.

La capitolul bani, Dana Marijuana a recunoscut că nu stă deloc bine, Cu toate astea, continuă să cânte ori de câte ori prinde ocazia şi o face poate pe cel mai mic tarif din lumea artistică: 100 de euro de spectacol. Solista a povestit cum recent a cântat prin București la câteva localuri, însă fără a fi plătită în bani, ci în mâncare. Aceasta a recunoscut că a fost bine și aşa, mai ales că a cântat pentru a se simți bine și a-i face pe cei din jurul ei să se distreze de dragul vremurilor de odinioară.

Patronii se tem de ea

Cândva cap de afiș în marile spectacole, are în prezent tarife cu mult sub cele practicate de colegii ei de breaslă, asta nu a descurajat-o niciodată să-şi abandoneze fanii sau să se lase de muzică. Totuși, iată care este motivul pentru care șefii de la restaurante nu o mai iau să cânte, dar și de ce susține că se tem de ea, potrivit Viva. Solista susține că mulți se tem de numele ei, asta din cauza poveștilor de viață din trecutul ei tumultuos dar şi de experienţele din trecut cu droguri. Totuși, chiar și așa, încă speră ca vara aceasta să câștige câțiva bani pe litoral prin talentul său muzical. Chiar astăzi a postat pe Facebook "Am ajuns la scena Hip hop. Vă iubesc!!!!"

Artista este prezentă la Festivalul Nostalgia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel