Ce se va întâmpla cu persoanele asimptomatice COVID din Ploiești. Tătaru, anunț

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus ce se va întâmpla cu persoanele asimptomatice.

Tătaru a efectuat o vizită în judeţul Prahova, mergând la SAJ şi la SJU, în condiţiile în care, în ultima perioadă, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că unitatea este supraaglomerată, personalul insuficient şi la fel şi aparatura folosită.

"Astăzi (joi n.r.), în urma informaţiilor venite de ieri (miercuri n.r.), am ajuns la Ploieşti tocmai pentru a evalua situaţia patologiei COVID şi non-COVID. Pentru patologia COVID sau suspecţi, am avut discuţii dimineaţă la Ambulanţă, ceea ce înseamnă că toţi asimptomaticii vor fi testaţi acasă de Ambulanţă, urmând ca rezultatul confirmat sau nu să ducă aceşti pacienţi către spitalele care au patologie COVID sau non-COVID, în funcţie de rezultatul testului, pentru investigaţii suplimentare. La SJU, avem o suprapopulare a UPU cu mulţi pacienţi care rămân în izolare în UPU, când ei ar trebui să fie în izolare în alte spitale sau în secţii care corespund cu comorbidităţile pe care le prezintă acel pacient până la venirea unui test. Venirea unui test negativ - rămâne în acea secţie, venirea unui test pozitiv - este dirijat către spitalul suport, care în acest moment este Câmpina", a declarat Tătaru, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății, solicitare

Ministrul a arătat că mai sunt spitale implicate în acest circuit şi toate ar trebui să aibă izolatoare.

"Mai avem un spital - Băicoi - care va trebui să preia tot ce înseamnă infecţioase, după cum şi spitalul din Breaza, pe care va trebui să îl reaşezăm, şi spitalul din Drajna, pentru pneumologie. Spitalul din Câmpina şi celelalte spitale vor trebui să îşi constituie acele izolatoare în care pacienţii pot fi testaţi acolo, nemaivenind aici, colmatând UPU, iar rezultatul testului va impune şi direcţionarea acestor pacienţi către spitale fază I, fază II sau suport pentru cei COVID pozitiv sau spitale de specialitate, pentru cei COVID negativ", a explicat ministrul.

Totodată, Tătaru a cerut conducerii SJU ca fiecare secţie să aibă un izolator, o rezervă cu o cameră, pentru a putea primi din UPU pacienţi care prezintă comorbiditatea care corespunde specificului secţiei până la definitivarea acelui test COVID.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel