Ce se întâmplă în organismul nostru după vaccinarea anti-Covid. Răzvan Cherecheș, explicații pas cu pas: L-am mai văzut pe ticălosul ăsta!

Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică, a explicat ce se întâmplă în organismul nostru după ce ne este administrat vaccinul anti-COVID.

"Am primit mai multe întrebări despre cum funcționează vaccinul cu ARN mesager a celor de la Pfizer și Moderna. Voi încerca în continuare să explic cât mai simplu. Sistemul nostru imun abordează orice corp străin intră în organism. Dacă organismul nostru întâlnește o proteină, un virus sau o bacterie pe care nu o recunoaște, lansează un atac. Dacă se luptă cu un virus, are nevoie de timp pentru a lansa un atac complet, trebuie să își dea seama care parte a virusului o poate ataca și să pornească producția de arme ca să atace partea respectivă. Asta poate să ia câteva zile.

“L-am mai văzut pe ticălosul ăsta”

Între timp, virusul se extinde și se înmulțește. Odată ce a învins un virus, sistemul nostru imun își aduce aminte de el. Sistemul nostru imun are niște celule de memorie care, dacă întâlnesc din nou același virus, anunță: “l-am mai văzut pe ticălosul ăsta”. Sistemul nostru imun folosește experiența anterioară pentru a distruge virusul înainte să ne îmbolnăvească. Virusul COVID are o proteină pe exterior care îl ajută să intre mai ușor în celulele noastre (îl face mai infecțios)această proteină îl face pe COVID să fie un ticălos și mai mare – este o proteină ticăloasă.

Virusul are ARN – informația genetică care codează toată activitatea virusului. Cercetătorii au decodat tot ARN-ul virusului și au găsit secțiunea care are instrucțiunile de producție pentru proteina ticăloasă. Vaccinul Pfizer și Moderna conține doar bucățelele de ARN care conțin instrucțiunile de producție pentru proteina ticăloasă. Deci, nu ne putem infecta de la vaccin, pentru că nu conține virusul.

 

“Ok, hai să producem”

Odată vaccinați, celulele noastre primesc bucățelele de ARN cu instrucțiuni de producție și spun “ok, hai să producem”. Odată ce proteinele ticăloase au fost produse, segmentele de ARN sunt distruse (ca instrucțiunile de asamblare de la IKEA – nu mai ai nevoie de ele după ce ai asamblat dulapul).

Astfel, celulele noastre produc o mulțime de proteină ticăloasă (care nu are un virus în apropiere, pe care să îl ajute să intre în celule). Sistemul nostru imun vede proteinele ticăloase plutind fără direcție și zice: “ce naiba e asta?”, și începe să atace proteinele. Cum le întâlnește prima dată, are nevoie de câteva zile ca să declanșeze un atac complet.

Febra, frisoanele, durerile musculare

Febra, frisoanele, durerile musculare sunt doar semnele exterioare ale atacului sistemului nostru imun asupra proteinelor ticăloase. După ce sistemul nostru imun a distrus toate proteinele ticăloase, celulele de memorie țin minte exact cum se distrug. În acest punct, nu a mai rămas nimic din vaccin – doar amintirea celulelor de memorie a felului exact în care se distrug proteinele ticăloase.

 

"Felicitări, ești protejat de COVID-19!"

La un moment dat, un virus COVID intră în organismul nostru. Sistemul nostru imun nu l-a văzut până acum, dar cum virusul este învelit în proteina ticăloasă, sistemul nostru imun zice: “no bine, iar ai venit, ticăloasă ce ești? mori, disperato, mori!”

Sistemul nostru imun lansează imediat un atac eficient (celulele de memorie știu exact cum trebuie procedat) și distrug proteinele și virusul, înainte ca acesta să aibă timp să se reproducă. Felicitări, ești protejat de COVID-19!", a explicat Răzvan Cherecheș pe pagina sa de Facebook.

am primit mai multe întrebări despre cum funcționează vaccinul cu ARN mesager a celor de la Pfizer și Moderna - încerc...

Publicată de Razvan Chereches pe Sâmbătă, 19 decembrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel