Asistentă româncă, muncă neîntreruptă din 20 februarie, în spitalul din Italia. ”Colegii i-au abandonat, sunt EPUIZAȚI”

O româncă se află într-un spital din Italia, încă din 20 februarie, data declanșării coronavirusului,  după ce colegii ei și-au luat concediu medical sau sunt în carantină.

Dana, o asistentă româncă din Codogno, a ajuns în atenţia presei după ce o ziaristă de la Corriere della Sera a aflat că de pe 20 februarie (data declanşării epidemiei de coronavirus) românca şi doi colegi ai săi au rămas la spital, în lipsa personalului medical care să îi schimbe din tură.

De atunci, cei trei lucrează în ture extenuante la secţia de Medicină internă, acolo unde a fost internat „pacientul 1" din Italia, înainte să fie diagnosticat cu coronavirus. În timpul internării, bărbatul a transmis virusul la cadre medicale şi la alţi pacienţi cu care a intrat în contact. Practic, din acea secţie, în inima „zonei roşii" din Lombardia a pornit un lung lanţ de infecţii, citează hotnews.ro.

Ce spune jurnalista despre românca din spital

„Există un bărbat şi două femei în spitalul din Codogno care ar merita o medalie pentru valoare civică. Pentru că au rezistat la oboseală, la distanţa faţă de familii şi la amărăciunea de a şti că au fost abandonaţi de colegii care ar fi trebuit să-i înlocuiască, timp de o săptămână", susține jurnalista Giusi Fasano în „Corriere della Sera".

„Fabio, Giovanna şi Dana au intrat în tură pe data de 20 februarie, seara, şi de atunci colegii lor nu s-au mai prezentat la serviciu pentru a-i înlocui (...) au trimis certificate medicale, spunând că sunt bolnavi, pentru a-şi justifica absenţa. Alţi colegi din aceeaşi secţie sunt deja în carantină, pentru că au intrat în contact direct sau indirect cu persoanele infectate. Astfel, cei trei au rămas singuri şi se simt abandonaţi de toţi. Situaţia s-a complicat şi mai mult miercuri dimineaţa, când Fabio a făcut febră, şi cele două colege, Giovanna şi Dana, au rămas singure. Fabio, Giovanna și Dana sunt epuizați", mai susține ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel