Publicat pe 11 Iun 2011 Boc: Proiectul USL amână reorganizarea, pentru că baronii PSD şi PNL au dat cu pumnul în masă
Publicat pe 11 Iun 2011 Cum vede USL reorganizarea administrativă: Cele opt regiuni de dezvoltare devin şi centre ale administraţiei regionale
Publicat pe 11 Iun 2011 Istoria împărţirii administrative a României moderne, începând cu 1926. VEZI hărţile
Publicat pe 11 Iun 2011 Sorin Oprescu susţine viziunea USL privind administraţia publică şi dezvoltarea regională
Publicat pe 10 Iun 2011 Tabără: Cultivatorii de castraveţi din România vor fi despăgubiţi în cel mult o lună
Publicat pe 10 Iun 2011 Ponta: Decidem sâmbătă legat de invitaţia lui Băsescu. Reorganizarea - prea importantă să nu discutăm
Publicat pe 10 Iun 2011 Preşedinta AMFPR, în lacrimi: Mi-e silă că sunt medic de familie în România. Rodica Tănăsescu şi Doina Mihăilă şi-au dat demisia
Publicat pe 10 Iun 2011 Românii au băut mai puţină bere în primele luni ale anului comparativ cu 2010. Cât trebuie să muncească un român pentru un litru de bere
Publicat pe 10 Iun 2011 Băsescu: Respingem adăugarea de condiţii la Schengen, dar recunoaştem deficienţele din justiţie
Publicat pe 10 Iun 2011 Guvernul îşi angajează răspunderea pe noua reorganizare administrativ-teritorială a României. Vor apărea opt capitale de judeţe
Publicat pe 10 Iun 2011 Românii din Anglia trimit în țară 500.000 de lire în fiecare zi. Când va trăi românul la fel ca englezul
Publicat pe 10 Iun 2011 Comisia Europeană: Nu este obligatoriu ca un stat să fie împărţit în regiuni pentru a primi fonduri
Publicat pe 10 Iun 2011 ISRAEL: România, printre ţările UE cu o poziţie neclară privind recunoaşterea la ONU a statului palestinian
Publicat pe 09 Iun 2011 Consiliul JAI va discuta în LUNA SEPTEMBRIE despre aderarea României la Schengen
Publicat pe 09 Iun 2011 Copii ale rochiei româneşti Shola purtate de ducesa de Chelsea, de vânzare cu 33 de euro
Publicat pe 09 Iun 2011 Medicii și farmaciștii îl anunță pe Băsescu ca sistemul sanitar nu mai e guvernat
Publicat pe 09 Iun 2011 Televiziunea muzicală Mooz Dance a primit licenţă de la CNA şi va fi lansată în acest an
Publicat pe 09 Iun 2011 Guvernul libian oferă Viagra soldaţilor: Kadhafi ar putea fi acuzat de încurajarea violurilor, ca represalii împotriva insurgenţilor
Publicat pe 09 Iun 2011 Prof. dr. Horațiu Boloșiu explică DE CE sunt periculoase mușcăturile de căpușe. Află ce boală pot cauza
Publicat pe 08 Iun 2011 Medicii de familie: Depunerea dosarelor nu presupune acordul implicit de semnare a contractelor
Publicat pe 08 Iun 2011 Duţă: 35% dintre medicii de familie din România au semnat contractul, în Bucureşti sunt 40%
Publicat pe 08 Iun 2011 Tabără: Circa 3.500 tone de castraveţi sunt în prezent pe stoc, Ministerul Educaţiei a cerut 30 tone
Publicat pe 08 Iun 2011 Traian Băsescu, către miniştrii cabinetului Boc: Vreau 8 judeţe, pe regiunile de dezvoltare
Publicat pe 08 Iun 2011 Coincidență stranie: Mark Gitenstein și Traian Băsescu susțin aceleași lucruri
Publicat pe 08 Iun 2011 Eurostat: România va deveni una dintre cele mai îmbătrânite ţări din Europa, până în 2060
Publicat pe 08 Iun 2011 Cum i-au trimis Duţă şi Cseke pe medici în Tanzania. Ce firmă a plătit deplasarea la Arusha
Publicat pe 08 Iun 2011 Parlamentul European a adoptat raportul favorabil aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Publicat pe 08 Iun 2011 Parlamentul European votează astăzi raportul pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen