Istoria împărţirii administrative a României moderne, începând cu 1926. VEZI hărţile

România modernă a cunoscut în ultimii nouăzeci de ani trei sisteme majore şi numeroase reforme mai mici sau mai mari, în ceea ce priveşte organizarea admnistrativă a ţării.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe. În acest fel, alegerile din 2012, vor fi organizate în baza aceste noi legi. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat vineri că reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să se producă în etape şi propune ca orizont anul 2012, înainte de alegerile locale, şi a respins şi acuzaţiile PSD privind costurile asupra populaţiei.

Prima împărţire administrativă modernă a României Mari are loc odată cu reforma din 1926, după câţiva ani de tranziţie în care teritoriile noi îşi păstraseră vechea organizare. Ţara e împărţită într-un mare număr de judeţe, subdivizate în plase, compuse la rândul lor din comune. Această formulă va rezista 12 ani, transmite realitatea.net.

În 1938 Carol al II-lea îşi impune regimul de dictatură regală şi face o nouă reformă a organizării teritoriale. Judeţele şi plasele nu dispar dar pierd mult din atribuţii. Apar zece „ţinuturi”, după modelul german al landurilor, care centralizeaza în bună măsură administraţia locală.

După abdicarea lui Carol, în condiţiile în care România pierde o bună parte din teritoriu, regimul mareşalului Antonescu revine la vechea organizare pe judeţe şi desfiinţează ţinuturile.

Vezi aici mai multe hărţi cu organizarea administrativă a României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel