Mușcătura de căpușe nu înseamnă automat că o persoană face borelioză. Conf. Alexandru Rafila, de la Institutul Matei Balș, arată că doar un sfert dintre căpușe sunt purtătoare a bacteriei care produce maladia Lyme. Numai 5% din mușcături cauzează boala.
Pacienții dau bani pe teste inutile și iau antibiotice nenecesare
"Situația este supralicitată de unii medici, care dau false speranțe unor pacienți care au simptome asemănătoare, dar nu au borelioză, ci afecțiuni mult mai grave, intratabile. Unele cazuri neorologice, care evoluează cu paralizie progresivă până la deces, sunt diagnosticate drept boală Lyme. Tehnica de investigare prin microsocpie nu are valoare științifică, dar impresionează bolnavul, căruia i se dau CD-uri chipurile cu imaginea bacteriei în sânge. Oamenii nu știu că în faza tardivă a bolii, când apar suferințe neurologice, nu se poate identifica bacteria în sânge.
Pacienții, care dau bani pe teste inutile, iau degeaba antibiotice, luni de zile. Familiile se agață de ideea că ar fi o boală infecțioasă, care se tratează, nu vor să accepte că e o boală neurologică, fără vindecare. Alții le iau bani grei pacienților pentru a omorî bacteria cu oxigen. Repet, nu mai există bacterii în sânge, nu ai ce să omori, chiar dacă tehnica de oxigenare ar funcționa, ceea ce nu s-a dovedit științific. Deci, totul e doar o afacere. Mai nou, au apărut teorii ale conspirației, pe Internet, cum că guvernele nu recunosc amploarea contaminărilor cu Borelia. Pe lângă publicitatea care se face unor cabinete, această campanie este o altă pârghie de influențare a publicului", spune dr. Rafila.
Riscul major: cancerul sau scleroza în plăci rămân netratate
Există, evident, și riscul ca boala Lyme să nu fie identificată în stadiile timpurii și nici tratată corespunzător, avertizează conf. dr. Gabriel Popescu, specialist în boli infecțioase. Dacă pacientul vine la un specialist în boli infecțioase imediat după ce a fost mușcat de o căpușă, borelioza poate fi prevenită cu o singură doză de antibiotic corect administrată.
Din păcate, de multe ori sunt recomandate alte antibiotice, pentru durate de timp mai mari. Infirmarea diagnosticului de boală Lyme pe baza unui test greșit poate duce la privarea de tratamentul specific și expune la riscul de apariție a stadiilor următoare ale bolii.
Riscul unor diagnostice fals pozitive este nediagnosticarea unei alte boli care se poate agrava în timpul în care este neglijată. De exemplu, scleroza multiplă sau bolile tumorale. Utilizare nejustificată de antibiotice nu aduce beneficii, dar are riscuri inerente: efecte adverse imediate, apariție de infecție determinată de Clostridium difficile, selectare de bacterii rezistente la antibiotice.
Conf.dr. Gabriel Popescu a realizat unghid pentru marele public, sintetizând principalele date despre subiect. Iată materialul scris de dr. Popescu:
Boala Lyme și abuzul de credulitate
Este evident că în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult la noi despre boala Lyme. Preocuparea pentru această infecție transmisă pin înțepătura de căpușă este justificată, având în vedere creșterea populației de căpușe în ultimii 3-4 ani, cauzată de modificările climatice. Publicul larg nu cunoaște date exacte despre boală, iar de acest lucru profită unele cabinete medicale.
1. Infecția determinată de o bacterie denumită Borrelia burgdorferi este transmisă la om prin înțepătura unei căpușe infectate; nu toate, ci doar anumite specii de căpușe transmit această infecție. Cu cât durata de timp pentru care o căpușă infectată stă atașată de tegumentul uman este mai ridicată, cu atât riscul de a transmite bacteriile respective este mai mare. Aproximativ 25% dintre căpușele ce au înțepat oameni erau infectate cu B burgdorferi.
De aici derivă câteva măsuri care pot limita riscul transmiterii bolii:
- Îmbrăcăminte care să acopere cât mai bine tegumentele în cazul ieșirilor în natură (pantaloni lungi, tricouri cu mâneci lungi)
- Inspecția cât mai atentă a tegumentelor cu prilejul primei schimbări a hainelor/primului duș efectuat după ieșirea în natură
- Prezentarea la medic cât mai rapidă în cazul identificării unei căpușe pe tegumentul respectivei persoane
2. În cazul în care am fost expuși unei înțepături de căpușă, îndepărtarea rapidă a acesteia (extragerea corectă, în totalitate, a căpușei) și profilaxia antibiotică (la adult și copilul mai mare de 8 ani se administrează un antibiotic în priză unică) pot reduce semnificativ riscul apariției bolii Lyme. În prezent se consideră că în cazul unei atitudini corecte, doar 5% dintre cei înțepați de o căpușă infectată vor avea manifestări de boală Lyme.
Din păcate, deși nu există studii corect realizate care să demonstreze eficiența profilaxiei cu alte antibiotice, de multe ori sunt recomandate alte antibiotice și aceasta pentru durate de timp de 10-14 zile.
3. Apariția unei pete roșietice la nivelul zonei înțepăturii (mai rar în alte zone ale corpului) la câteva zile sau săptămâni de la momentul înțepăturii poate însemna apariția fazei primare a bolii Lyme, cel mai adesea denumită eritem migrator. Definiția este inadecvată, deoarece de multe ori există o singură leziune cutanată). Această formă de manifestare reprezintă 80-85% din totalul formelor clinice de boală Lyme. Apariția acestor modificări la nivelul tegumentelor ar trebui să aducă de urgență pacientul la medic. Diagnosticul în acest stadiu este clinic, fără a necesita teste de laborator (de altfel, testul ce poate fi efectuat pentru a identifica o infecție recentă – determinarea de anticorpi de tip IgM împotriva Borreliei - este de multe ori încă negativ la momentul apariției eritemului). Tratamentul administrat în acest stadiu poate avea o durată de 10-21 zile și recurge la antibiotice de administrare orală.
Erori frecvente: infirmarea diagnosticului de boală Lyme pe baza unui test negativ în acest stadiu, ceea ce poate duce la privarea de tratamentul specific și expunere la riscul de apariție a stadiilor următoare ale bolii.
4. În absența tratamentului, evoluția poate fi direct către apariția mai multor leziuni cutanate, precum și a unor afectări oculare, neurologice sau cardiace. Acestea necesită un tratament antibiotic administrat injectabil, pentru 14-28 de zile. Diagnosticul în această etapă se bazează pe teste serologice (evidențierea anticorpilor împotriva Borreliei burgdorferi – se efectuează două teste succesive) sau pe evidențierea bacteriei (ADN-ului acesteia) în biopsii prelevate din țesutul afectat (tegument, articulație, lichid cefalorahidian).
5. La mai puțin de 3% dintre cei infectați apare o manifestare tardivă a infecției: articulară, neurologică sau cutanată. În acest caz diagnosticul se face tot serologic sau prin evidențierea bacteriei în biopsii din zona afectată. Tratamentul se bazează pe administrare unui anumit antibiotic pentru 30 de zile (rareori până la 60 de zile).
Erori: stabilirea diagnosticului pe baza unor pseudoteste care evidențiază prezența Borreliilor în sânge, cum ar fi microscopia în câmp întunecat sau alte teste neomologate.
6. În 10-20% dintre cazurile de boală Lyme tratată, pacientul poate rămâne cu dureri musculare, amorțeli/furnicături (parestezii), tulburări de memorie de scurtă durată, pentru o perioadă de câteva luni; situația poartă numele de sindrom post-Lyme și este asemănător cu ceea ce se poate întâmpla și după alte infecții virale sau bacteriene (de ex. sindromul de oboseală cronică după gripă sau după mononucleoză infecțioasă). Cauza acestor manifestări nu este demonstrată cu precizie; se discută despre persistența inflamației cauzate de bacterii și după dispariția acestora sau despre reacții autoimune declanșate de infecția cu Borrelia. Totuși, niciunul dintre studiile publicate până în prezent nu aduce dovezi că aceste simptome sunt determinate de persistența infecției, deci nu demonstrează vreun beneficiu din reluarea sau continuarea tratamentului antibiotic.
Erori: de diagnostic (ca mai sus) sau de tratament (cure repetate și/sau prelungite de antibiotice) .
Riscuri
- Nediagnosticarea unei alte boli care se poate agrava în timpul în care este neglijată (ex: scleroza multiplă, boli tumorale)
- Utilizare nejustificată de antibiotice , fără beneficii, dar cu riscurile inerente: efecte adverse imediate, apariție de infecție determinată de Clostridium difficile, selectare de bacterii rezistente la antibiotice.
Ce se poate întâmpla?
Persoane cu suferințe evidente dar
- fără diagnostic cert sau
- cu un diagnostic de boală severă
pot căuta un diagnostic alternativ al unei cauze (mai ușor) curabile a bolii lor; în unele situații acesta poate fi reprezentat de boala Lyme.
Grup cu risc major de a fi atras: adulți tineri, cu riscuri mai mici de efecte secundare terapiei și cu capacitate de a suporta costurile.
Ce s-a întâmplat?
Specularea acestei "așteptări" a unui diagnostic de boală curabilă prin
- supradiagnosticare de boală Lyme (inițial teste îndoielnic efectuate cu rezultate de tipul "submoderat pozitiv", teste interpretate de aparate ca negative cu rezultat scris de mână "pozitiv", teste nevalidate științific cum este microscopia în câmp întunecat; din 2012 primele două situații aproape au dispărut, cea de a treia persistă).
- supratratare cu antibiotice (6-9-12-18...luni), inclusiv cu doze inadecvate. Cele prea mari expun la efecte toxice, cele subdozate selectează bacterii rezistente la antibiotice; se asociază uneori și tratament cu oxigen hiperbar, în cure de 10-20 de ședințe zilnice, la un cost de câteva sute de lei/ședință.
Ce rezultă?
- O atitudine cel puțin imorală in cazul unor persoane cu posibilitati de plată, iar uneori o eroare medicală prin amânarea unui diagnostic și a unui tratament necesar.
- Un risc major pentru pacienți/populația generală: cazuri de reacții alergice (sindrom Stevens Johnson), infecții cu Clostridium difficile, selectare de germeni rezistenți.
Cum se diseminează informația?
- Mediu virtual (bloguri)
- Publicitate la vedere pentru diagnostic
- Rețea de medici și veterinari.
Suport?
O atitudine oarecum ciudată din partea autorităților este nivelul ridicat al decontării diagnosticului de boală Lyme stabilit în cursul unei internări de zi (maxim 12 de ore), interval de timp în care se poate doar examina pacientul, (ceea ce este suficient pentru stabilirea diagnosticului și începerea tratamentului în multe cazuri de infecție primară, dar nu justifică acele decontări maxime propuse) și eventual se vor recolta teste de laborator în cazurile care impun aceste teste (al căror rezultat cert va fi însă gata într-un interval de câteva zile, până la o săptămână). Mult mai logic ar fi ca acele cazuri de posibilă boala Lyme secundară sau terțiară să fie îngrijite astfel:
- în ambulatoriul de specialitate (dacă starea pacientului o permite, ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor)
- în internare continuă (mai mult de o zi), dacă starea pacientul este suficient de gravă încât să impună îngrijirea în mediu spitalicesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
