EXCLUSIV  Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, a vorbit  la DC News, despre Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024.

Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, a vorbit despre Programul Casa Verde Fotovoltaice. El a explicat care este stadiul în care se află programul de anul trecut, blocat la un moment dat de o decizie a instanței.

"Casa Verde Fotovoltaice. Cum merge situația celor 90 de mii de familii de anul trecut, blocate de justiția din Bihor, deblocate de dumneavoastră pe cale amiabilă în decembrie, cum merge implementarea lor?" l-a întrebat Bogdan Chirieac pe Laurențiu Neculaescu.

"Au fost ceva sincope în implementare cu acea decizie a instanței. Am reușit deblocarea, pe 23 ianuarie s-a reluat programul și acum suntem în perioada celor 90 de zile în care persoanele fizice își aleg instalatorii", a spus Laurențiu Neculaescu.

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, lansat cel târziu în septembrie

Ulterior, acesta a vorbit și despre noua sesiunea a Programului Casa Verde Fotovoltaice, aferentă anului 2024.

"Anul acesta va fi o nouă sesiune. Pentru că am văzut interesul enorm al românilor de anul trecut, care au epuizat fondurile în câteva minute, am suplimentat bugetul, am alocat un buget record de două miliarde de lei pentru acest program. Nu vom modifica condițiile de finanțare de anul trecut. Respectând aceleași condiții, estimăm că undeva la 100 de mii de gospodării din România vor beneficia de instalarea de panouri fotovoltaice.

Programul va fi reluat imediat după ce vom finaliza sesiunea de anul trecut, estimăm noi că probabil undeva prin iulie-august-septembrie, în funcție de cât de repede se mișcă și instalatorii din sesiunea de anul trecut, dar eu cred că cel mai târziu undeva în septembrie vom lansa o nouă sesiune aferentă anului 2024", a declarat Laurențiu Neculaescu.

Actele necesare pentru Casa Verde Fotovoltaice 2024

Întrebat de ce nu lansează sesiunea 2024 a Programului Casa Verde Fotovoltaice mai devreme, Laurențiu Neculaescu a explicat că "abia la sfârșitul lunii aprilie se închide sesiunea de anul trecut, iar ulterior mai sunt și alte procese interne care prevăd anumite modificări ce vor îmbunătăți aplicația și voi elimina erorile sesizate până acum în implementare".

Ulterior, Laurențiu Neculaescu a explicat și de ce acte vor avea nevoie oamenii pentru a aplica la Casa Verde Fotovoltaice, sesiunea 2024.

"Actele necesare sunt: certificat fiscal precum că nu au datorii la impozite și taxe locale, certificat fiscal că nu au datorii la bugetul consolidat, un extras de carte funciară și un buletin", a spus acesta.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel