Întrebată dacă s-a vaccinat anti-Covid-19, Carmen Brumă a zis: „Nu, Mircea nu s-a vaccinat. Nici eu, pentru că nu m-a fugărit nimeni cu vaccinul, dar dacă m-ar fugări, m-aș împiedica imediat. Deocamdată a trebuit să mă pun pe liste. Nu sunt în categorie”.
Întrebată apoi ce fel de mamă este, Carmen Brumă a spus: „Am fost foarte paranoică, între timp m-am mai tratat, m-am mai relaxat puțin. Am avut momente în care eram excesiv de îngrijorată, dar, așa cum ziceam, sunt «sub tratament». (…) Mie mi s-a reactivat panica pe care am avut-o când el era foarte mic. Prima dată când a avut febră mai aveam puțin și aveam atac de panică, ziceam că e sfârșitul lumii, și prima dată când s-a îmbolnăvit așa, mai serios. Dar acum mi-am readus aminte de ce simțeam atunci pentru că ne pregătim de școală. Am simțit că pleacă în armată, că pleacă copilul de acasă”.