CARANTINAREA BUCUREȘTIULUI. Nicușor Dan, anunț major în plină criză

Nicușor Dan a vorbit despre carantinarea Bucureștiului în contextul crizei COVID-19.

Nu luăm în calcul în acest moment carantinarea Bucureștiului”, a precizat Nicușor Dan, care a vorbit despre carantinarea pe străzi și cartiere.

„Înainte de asta, așa cum am spus, Ministerul Sănătății are în curs de implementare a unui sistem informatic care să permită localizarea persoanelor în timp real. Acest sistem mai are trei-patru zile până va fi complet funcțional. Dacă în urma acestui sistem o să vedem străzi sau aglomerare pe mai multe străzi putem să luăm această decizie de carantinare locală. Dar e prematur. Avem un efectiv de 1.500 de oameni care sunt alocați pentru această chestiune, pe tot ce înseamnă ordine publică pe coronavirus”, a conchis Nicușor Dan.

Jurnaliștii au insistat cu privire la modul în care va fi implementată această carantinare dacă se va lua decizia și cum vor putea autoritățile să verifice cetățenii că respectă regula.

În acest sens, premierul Orban a subliniat că verificarea cetățenilor, dacă o astfel de măsură va fi luată, trebuie efectuată de oamenii legii nu de administrație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel