Carantină în Capitală. Prefectul Alin Stoica: Sunt propunerile specialiștilor. Nu contează ce doresc eu

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a făcut noi precizări cu privire la o posibilă carantinare a Capitalei. Acesta a susținut că nu se vor impune restricții de Paște. 

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a intervenit în această dimineață în direct la Antena 3 unde a explicat de ce nu va fi carantinat Bucureștiul. 

”Nu contează ce doresc eu, contează care sunt propunerile specialiștilor, iar deocamdată propunerile specialiștilor nu sunt în sensul carantinării. Și criteriile anterioare erau îndeplinite. Din punctul acesta de vedere, măsurile nu au fost de carantinare, au fost altele. Vedem, măsurile sunt aplicate, au fost prelungite sâmbătă în Comitetul pentru Situații de Urgență și ele funcționează pentru că rata de infectare scade. Sigur, este în continuare mare și presiune pe sistemul sanitar este mare, dar ele funcționează”, a declarat Alina Stoica.

Întrebat dacă bucureștenii ar trebui să se aștepte la o carantină de Paști sau imediat după, prefectul a mai precizat: 

”După cum arată acum lucrurile, nu. Nu s-au schimbat condițiile, autoritățile sanitare nu au recomandat o astfel de măsură, nu au luat în considerare și alți factori și cu siguranță, după cum am văzut Guvernul își dorește ca lucrurile să meargă pe acest făgaș, pe care deja suntem”, a mai declarat prefectul Alin Stoica.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy