Carantină de noapte în Brașov. De când se aplică noile restricții

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Se instituie carantina de noapte în orașul Brașov, în condițiile în care rata de infectare se apropie de 8 la mie.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a constatat, marți, că în Brașov incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la 7,97 la mia de locuitori. Astfel, începând de miercuri, restricţiile se înăspresc, scrie Mediafax.

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 20.00 - 5.00, cu câteva excepţii. Magazinele rămân deschise între orele 5.00 - 22.00, cu excepţia farmaciilor, benzinăriile, precum şi a operatorilor din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri.

În aer liber, se pot organiza spectacole, concerte și festivaluri cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele trecute prin boală.

Bilanț coronavirus 12 octombrie 2021

Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.205 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.  1.188.975 de pacienți au fost declarați vindecați. 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 40.071 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.10.2021 (10:00) – 12.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 442 de decese (226 bărbați și 216 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 442 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă   20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 20 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 112 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani și 131 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel