Când vor fi românii tratați cu Remdesivir, tratament minune pentru COVID-19

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat când ar putea fi tratați românii cu medicamentul Remdesivir, un tratament ”minune” în lupta cu COVID-19. 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi, la postul Antena 3, că medicamentul Remdesivir, folosit în SUA pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus, ar putea ajunge, după omologare, în aproximativ o lună în România, scrie Agerpres. 

El a fost întrebat despre testarea acestui medicament în SUA, la Spitalul Universitar din Chicago, asupra unui eşantion de 125 de bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19.

"Am văzut şi noi studiul din SUA. Sunt 125 de cazuri şi doar două decese. Urmărim să fie acreditat în Statele Unite, apoi să intre în comunitatea europeană şi îl putem prelua şi noi. Este un răspuns pozitiv (n.r. la Remdesivir) şi un răspuns care promite ca şi tratament electiv pentru coronavirus. Suntem într-o relaţie în care avem o discuţie cu cei care fac acest studiu. În măsura în care receptul este omologat, îl putem aduce în Comunitatea Europeană, va fi omologat şi la noi, şi apoi şi în România", a afirmat Tătaru.

Când vor fi românii tratați cu Remdesivir

Întrebat despre o estimare în timp, ministrul a răspuns: "Să sperăm cam într-o lună".

Referindu-se la tratamentul cu plasmă, Tătaru a menţionat că "este încă la nivel de studiu". "Avem centre la Timişoara, Iaşi şi Bucureşti (...) Azi am făcut acel protocol de prelevare a plasmei. Rămâne ca şi în comisiile de ATI, Boli Infecţioase, Hematologie să elaboreze şi un proiect, un protocol de studiu pe care să-l putem pune în practică, să folosim această plasmă hiperimună la pacienţii critici. Pacienţii critici sunt cei care au cea mai mare nevoie şi în acest moment pot reacţiona la acea plasmă hiperimună având anticorpii", a evidenţiat ministrul Sănătăţii.

În cadrul acestui studiu clinic efectuat la Spitalul Universitar din Chicago au fost evaluate 125 de persoane, dintre care 113 au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus şi tuturor li s-au administrat doze zilnice de remdesivir, antiviral folosit până în prezent pentru a trata Ebola. Doi pacienţi au murit, dar cei mai mulţi dintre ceilalţi au fost externaţi, întrucât simptomele lor s-au ameliorat considerabil, potrivit rezultatelor preliminare ale acestui studiu anunţate de publicaţia medicală Stat News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel