Buda (IGPF): Peste 40.000 de persoane din Italia au intrat în România, din 23 februarie şi până în prezent

Imagine cu rol ilustrativ - vama
Imagine cu rol ilustrativ - vama

Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, Ioan Buda, a afirmat, marţi, că, din 23 februarie şi până în prezent, peste 40.000 de persoane care au avut punct de plecare sau au tranzitat Italia au intrat în România.

"Prin monitorizarea din 26 ianuarie şi până în prezent a cetăţenilor chinezi sau celor care tranzitează China sau vin din zona respectivă, avem un număr de 2.580 de cetăţeni chinezi sau cetăţeni care vin din zonele administrative - Hong Kong şi Macau. După apariţia COVID-19 în Uniunea Europeană, măsurile s-au intensificat, s-au luat măsuri atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zonele adiacente punctelor de frontieră, dar şi distanţa între puncte, adică la frontiera verde, încât, astăzi, împreună cu colegii de la DSP, suntem în măsură să gestionăm problema la intrarea în ţară cu privire la controlul celor care vin din zonele de risc şi completarea acelor chestionare ale Direcţiei de Sănătate publică.

Până în prezent, din Italia sau cei care au tranzitat Italia şi au ajuns în România, din 23 februarie până în prezent, au intrat în ţară 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 sunt români şi 3.800 sunt italieni, iar 2.500 - alte cetăţenii", a declarat Ioan Buda, la sediul Ministerului Afacerilor Interne citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel