Brexit: Comisia Europeană, precizări după ”planul B” al premierului May

UE
UE

Comisia Europeană a cerut marţi Regatului Unit să-şi clarifice ''cât mai curând posibil'' intenţiile cu privire la ieşirea sa din UE şi a estimat că intervenţia de luni a premierului Theresa May nu a adus nimic nou în poziţia ei privind Brexitul, transmite agenţia EFE.

„Urmărim îndeaproape dezbaterea parlamentară din Regatul Unit. Solicităm Regatului Unit să-şi clarifice intenţiile cât mai curând posibil şi în acest stadiu nu avem nimic nou de spus de la Bruxelles pentru nu există nimic nou de la Londra, a semnalat la conferinţa zilnică de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Singurul element nou este decizia guvernului britanic de a elimina taxa de 65 de lire sterline percepută cetăţenilor comunitari care solicită statutul de rezident permanent ('settled status'), a adăugat Schinas.

May, declarații

Chemată luni în faţa Camerei Comunelor pentru a prezenta un plan B după ce deputaţii i-au respins acordul convenit cu Bruxelles-ul, premierul Theresa May şi-a manifestat dorinţa de a depăşi impasul din dosarul Brexitului printr-un demers care să urmărească obţinerea unor concesii din partea Uniunii Europene în ceea ce priveşte clauza de backstop pentru frontiera nord-irlandeză, deşi până în prezent europenii au refuzat orice renegociere a acordului privind Brexitul respins săptămâna trecută de parlamentul britanic, refuz confirmat încă o dată marţi de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Theresa May le-a promis deputaţilor britanici că va accepta o implicare sporită a lor în procesul Brexitului şi că va fi mai flexibilă în încercarea de a revizui clauza de backstop, pe care ea a acceptat-o pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi astfel a reuşit încheierea unui acord privind Brexit-ul. Dar această clauză, care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa frontierei nord-irlandeze, indiferent cât timp ar dura acest lucru, nu a fost agreată de parlamentarii britanici susţinători ai ieşirii din UE, fapt ce a contribuit la respingerea acestui acord în Camera Comunelor. Ea a menţionat că va examina propunerea avansată de ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz, care a sugerat ca soluţie pentru ieşirea din impas limitarea aplicării clauzei de backstop pentru cel mult cinci ani, notează Agerpres.

VEZI ȘI:

Zodia care va afla un „secret" despre partener. Nu se aștepta

EXATLON România, 21 ianuarie. Replici dure între Războinici și Faimoși

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel