Un bărbat a fugit din hotelul în care se afla în carantină. A coborât pe geam cu ajutorul lenjeriei de pat

Verificări la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare/carantină
Verificări la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare/carantină

Un bărbat din municipiul Botoşani este anchetat penal după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fugit dintr-un hotel în care se afla în carantină.

Potrivit sursei citate, bărbatul a încercat să coboare pe geamul camerei aflate la etajul al doilea al hotelului, însă a sărit pe capota unei maşini pe care a avariat-o. Proprietarul autoturismului a alertat autorităţile, care au declanşat ancheta, transmite Agerpres.

A ieșit pe geam, la etajul 2 

"Noaptea trecută, un echipaj de jandarmi a depistat în zona Parcul Tineretului din municipiul Botoşani un bărbat care nu a respectat măsura autoizolării la domiciliu, fiind introdus în carantină la unul dintre spaţiile de carantinare. În jurul orei 00.10, bărbatul a părăsit centrul de carantină, ieşind pe geam de la etajul 2 cu ajutorul lenjeriei de cameră. În coborâre a avariat caroseria unui autoturism parcat, proprietarul acestuia sesizând prin apel 112 evenimentul. În zonă au fost direcţionate echipaje de poliţie şi jandarmi care au procedat la căutarea bărbatului, acesta fiind depistat şi imobilizat de către un echipaj de jandarmi în cel mai scurt timp. Bărbatul a fost introdus din nou în carantină", se precizează în informare.

Oficialii Instituţiei Prefectului susţin că, prin intermediul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, a fost solicitată prezenţa unui medic din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel