BOR - un nou gest EXEMPLAR pentru spitale în plină pandemie de Covid - 19. Ce a decis Episcopia Huşilor

Episcopia Huşilor a lansat campania umanitară 'Împreună ajutăm spitalele din Vaslui', în cadrul căreia persoanele fizice şi juridice pot dona sume de bani pentru achiziţia de materiale sanitare şi aparatură medicală în spitalele din judeţ. 

În apelul lansat pe site-ul Episcopiei Huşilor, iniţiatorii campaniei au transmis că, după ce au făcut mai multe donaţii spitalelor din Vaslui, Bârlad şi Huşi, doresc achiziţionarea unui aparat de ventilaţie mecanică şi a unor cantităţi suplimentare de materiale sanitare de protecţie.

'Episcopia Huşilor şi Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi intensifică ajutorul oferit în lupta cu pandemia COVID - 19. Vă rugăm să ne sprijiniţi pentru a continua dotarea unităţilor sanitare cu aparatură medicală şi echipamente de protecţie, prin donaţii, în cadrul campaniei 'Împreună ajutăm spitalele din Vaslui'! De asemenea, oferim alimente, masă caldă, medicamente persoanelor aflate în izolare', au precizat reprezentanţii Episcopiei Huşilor.

De la începutul pandemiei, Episcopia Huşilor a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vaslui suma de 20.000 de euro pentru achiziţionarea unui aparat de testare pentru depistarea COVID - 19, a pus temporar la dispoziţia unităţii medicale o autospecială primită de la Crucea Roşie Bavareză şi a sprijinit Spitalul Municipal 'Elena Beldiman' din Bârlad - devenit unitate suport - cu suma de 5.000 de euro. De asemenea, reprezentanţii episcopiei au donat Spitalului Municipal 'Dimitrie Castroian' Huşi o serie de materiale sanitare de protecţie, dezinfectanţi şi saltele antiescare în urma unui apel al cadrelor medicale de la unitatea sanitară, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel