BOMBĂ de la Bruxelles, procuror-șef european. Se solicită RELUAREA procedurii în cazul Kovesi

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Gabriela Zoană, europarlamentar PSD, a vorbit despre cazul Laurei Codruța Kovesi.

”Am fost abordată de către eurodeputați din diferite formațiuni și grupări politice în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în cazul votului din Comisiile LIBE și CONT pentru funcția de procuror șef european și constat, în urma discuțiilor pe care le-am avut, o asemănare izbitoare cu ce s-a întâmplat în cazul Brexitului.

Astfel, la fel ca și în cazul referendumului pentru Brexit, abia după vot, care a fost unul extrem de strâns, atât cei care au votat, dar și cei care au absentat de la procedura din comisii, au realizat ce s-a întâmplat de fapt. La fel ca și la referendumul pentru Brexit, acum există voci care solicită o reluare a procedurii, avându-se în vedere atât absențele membrilor titulari din fiecare comisie, dar și faptul că unul dintre candidați nu îndeplinea condițiile pentru a candida pentru o asemenea funcție.

Acum există mai multe posibilități în ceea ce privește procedura desemnării procurorului șef european – există și posibilitatea reluării procedurii sau amânarea pe termen nedefinit a nominalizării, mai ales că votul din Consiliu a fost unul care nu a coincis cu votul din Comisii”, a zis Gabriela Zoană.

VEZI ȘI: Omul lui Cioloș vrea desființarea proprietății și vieții de cuplu. Chirieac: După această declarație, mă voi...

Va avea soarta Brexitului

”În orice caz, prevăd că Laura Codruța Kovesi va avea soarta Brexitului – amânarea oricărei decizii în ceea ce o privește, cel puțin până la instalarea noului Parlament. Nu înțelege nimeni de ce se dorește a se face nominalizarea acum, de către actuala formulă a Parlamentului, mai ales că în luna mai urmează să aibă loc alegerile europarlamentare care vor schimba cu siguranță și echilibrul de forțe din Parlamentul European, dar și opinia acestei instituții în legătură cu prezența între candidați a unei persoane controversate cel puțin din punct de vedere al imaginii în țara de proveniență”, a mai spus europarlamentarul PSD.

VEZI ȘI:  Grațierea, cea mai sigură soluție pentru Kovesi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel